luni, 16 ianuarie 2012

Faceti-va bine (32)

Buretele de stejar
Denumirea știinţifică: Boletus igniarius.
Denumire populară: iască.
Prezentare.  Este  vorba,  de  fapt,  despre  două  genuri  de  ciuperci  –  Fomes  și Phellinus – care cresc în pădure, pe tulpinile copacilor bătrâni, mai ales pe stejari și fagi. Aceste ciuperci sunt folosite ca materie primă pentru prepararea a ceea ce noi numim iască. Buretele de stejar crește sub forma unei copite de cal sau a unei etajere. Trăind pe copaci, buretele de stejar produce, în timp, putregaiul alb al lemnului.

Întrebuinţări. În medicina populară, buretele de stejar a fost folosit, multă vreme, pentru oprirea sângerărilor și tratarea rănilor. În natură, în lipsă de altceva, se utilizează ca pansament, fiind un hemostatic destul de puternic. Este posibil să aibă și proprietăţi antimicrobiene.

Buruiana de trânji
Denumire știinţifică: Neottia nidus-avis.
Denumire populară: trânji.
Prezentare. Buruiana de trânji este o plantă perenă, saprofită (adică se hrănește cu resturi de plante aflate în descompunere). Face parte din familia orhideelor, fiind, de fapt, o orhidee de pădure. Fiind o plantă saprofită, buruiana de trânji crește pe solul bogat în putregaiuri al pădurilor, mai ales al pădurilor de foioase. Datorită modului său de  hrănire,  rădăcinile  sunt cărnoase, dezvoltate, încâlcite. Buruiana de trânji nu are clorofilă. Florile au culoare închisă, brună și miros a miere de pădure. Planta înflorește în lunile mai, iunie și iulie. Fructul este o capsulă.
Întrebuinţări. În medicina populară românească, buruiana de trânji este cunoscută ca un important remediu în tratarea hemoroizilor.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!