Nechezol și alchimie

Stând de vorbă pe mess cu o prietenă din Australia, am aflat că mama ei amesteca de 100 de ori cafeaua în ibric înainte de a o turna în ceşti. Zicea că iese mult mai gustoasă aşa. Şi pentru că vreau să ajung la performanţa de a prepara o cafea cu adevărat delicioasă, m-am apucat şi eu să fac asta. Nu e mare lucru, nu durează nici un minut. Ce să spun... pare mai bună, sper că nu e doar autosugestie.

În vremea lui Ceauşescu, nu prea avea importanță cum preparam cafeaua. Nechezolul oricum nu avea niciun gust. Ca student, însă, am cunoscut un tip de toată isprava, care făcea din nechezol o cafea nemaipomenită. Pe vremea aia locuiam cu chirie într-o cămăruţă şi făceam cafeaua pe un reşou - n-am idee dacă şi asta contribuia la gust. Amicul meu - un tătar de prin Constanţa, pe nume Eden, student la Politehnică, mă vizita uneori şi puneam de-o cafea. Întotdeauna o făcea el şi, după cum am spus, ieşea foarte bună. Secretul, zicea Eden, stătea în descântecul pe care-l rostea la sfârşit, atunci când punea nechezolul în ibric şi începea să amestece. Într-adevăr, spunea ceva ca o incantaţie, în limba lui şi, prin cine ştie ce realcătuire a aerului care-i purta cuvintele, nechezolul se transforma în cafea, împlinind, în cămăruţa mea bucureşteană, visul dintotdeauna al alchimiştilor. Eden, de altfel, ştia să transforme şi alte lucruri, inclusiv viaţa cea mizerabilă într-o încântare. Îmi aduc aminte cum odată, când aveam probleme destul de mari şi nu găseam de unde să fac rost de nişte bani, am cerut pe la unul şi pe la altul dintre colegi cu împrumut, dar n-a avut nimeni să-mi dea. Spre seară, când pierdusem orice speranţă, m-am pomenit că-mi sună Eden la uşă şi-mi întinde banii: aflase la mâna a treia că umblam să mă împrumut şi venise să-mi dea bani din bursa pe care tocmai o primise.
Tare mult mi-aş dori să aflu ce mai face Eden - sper din tot sufletul să fi rămas acelaşi om excepţional.