duminică, 29 ianuarie 2012

Copil să fiu

Din sipetul cu comori al mamei, am reușit să scot poeziile tinereții mele. Sunt uimit de multe lucruri: întâi că le-am scris, apoi că sună cât de cât OK, după care că mama le-a păstrat. In sfârșit, uimirea uimirilor e că de îndată ce mi-am aruncat ochii peste ele, mi-am amintit toate versurile, de parcă le-aș fi scris ieri. Uite una dintre ele:

CHEMAREA ZILELOR CE TREC
S-alerg rîzînd
Printre izvoare,
In iarba fragedă,
Unduitoare.
Scăldat în viers
De păsări cîntătoare
Spre cerul pur
Ce cheamă-n depărtare.
Să uit de vremea trecătoare
Privind spre soarele ce moare
Plîngînd; într-un afund de mare
mîngîi o gingaşă floare.
Plutind prin valuri de uitare
trec prin timp
In veşnică visare,
Zădărnicind a vieţii-naintare.
Copil să fiu. Cu inima înfloritoare,
Cu suflet pur în visul meu cel mare,
Cînd fiecare lucru-i o chemare
Misterioasă şi-ademenitoare
Copil să fiu.
S-alerg rîzînd printre izvoare.





Un comentariu:

  1. Ce bine-ar fi fost daca ai fi insistat asupra ritmului si-a rimei. Ai fi ajuns la Perfecțiune.

    RăspundețiȘtergere

După mine!