SUMO

Fel de fel de indivizi comentează politică pe site-uri și bloguri. Au limbaj, vocabular, idei, care vin de la inteligență și educație. Bun. Întrebarea este: dacă ai inteligență și educație, de ce să stai și să scrii despre politică? De ce să nu scrii, de exemplu, despre relația ta cu îngerii, despre ursuleți, despre pădurea care înfrunzește, despre muzică ori despre pârtiile de schi? De ce să fii înverșunat în loc să fii senin? La ce-ți poate folosi asta? Ei bine, răspunsul este că oamenii ăștia vor putere. Asta e tot: putere. Lucru care se vede foarte clar din parcursurile profesionale ale multora dintre cei care au scris în presa românească de-a lungul anilor. Mulți au devenit consilieri ai politicienilor, purtători de cuvânt, experți. Alții au ajuns în multinaționale, pe poziții importante. Destui dintre ei apar la televizor, ca formatori de opinie. Câțiva dintre ei au ajuns chiar deputați. Foarte mulți s-au retras după ce și-au făcut plinul și acum au afaceri. Cred că poți să-i numeri pe degete pe cei care nu s-au lipit de nimic. 

Nu e trist? Stau și mă întreb de ce nu strigă nimeni în Piața Universității contra formatorilor de opinie mincinoși, a celor care s-au îmbogățit la fel de mult ca politicienii pe care-i înjură, făcând slalom printre guvernări. Atunci abia aș avea certitudinea că într-adevăr românii au înțeles ce înseamnă politica dâmbovițeană, mecanismele de drenare a banilor publici, mafiile transpartinice și manipularea mediatică. Și, într-adevăr, atunci aș crede că mai avem o șansă. Dar dacă totul în aceste momente se reduce la o încordare de genul celor din luptele japoneze SUMO, în care singurul scop e să-l scoți pe adversar din ringul de joc ori să-l pui cu umerii la pământ, nu-mi va rămâne decât să comut din nou pe Cartoon Network și să rămân acolo definitiv.