O poezie de-a Florentei Albu

Muzicuţa

Intotdeauna am vrut să am

muzicuţa,

pentru muzica ei ţopăind,

cu tenişi albaştri, pentru pasul de joc

în sus şi în jos,

pentru melodia ei mică,

fragmenţel de melancolie

Cred că odată, demult,

avusesem o muzicuţă

cu două şiruri de dinţi mirosind

a zahăr candel

şi-a litere de abecedar.

O, sigur, îmi amintesc

felul ei de a cânta,

de-a sări la şotron,

în pătratele desenate cu creta

şi picioarele-n tenişi albaştri

suflul – sufletul – cântecelul-

fărâmiţă de melancolie

O persoană misterioasă - Florența Albu

O persoană foarte misterioasă pentru mine a fost și a rămas Florența Albu. Dacă nu ar exista Google, tot ce aș putea spune despre ea e că a fost o prietenă de-a mamei pe care n-am văzut-o niciodată și care a scris poezii. Așa însă, am aflat că s-a născut în 1934 și a terminat filologia, ceea ce înseamnă că a fost colegă de facultate cu mama. Am mai aflat că a murit în 2000 - Dumnezeu să o odihnească - într-o comună de prin Ilfov. Există, după câte se pare, o casă memorială Florența Albu și Dumitru Almaș. N-am idee ce legătură va fi fost între cei doi. Cu siguranță, dacă ar mai fi trăit, aș fi căutat-o, cum am căutat-o pe Suzana, pentru că vreau să am o idee despre ce a însemnat cu adevărat universul părinților mei. Așa însă, tot ce pot face e să pun aici o poză și câteva versuri.