Muzicuţa
Intotdeauna
am vrut să am
muzicuţa,
pentru
muzica ei ţopăind,
cu
tenişi albaştri, pentru pasul de joc
în
sus şi în jos,
pentru
melodia ei mică,
fragmenţel
de melancolie
Cred
că odată, demult,
avusesem
o muzicuţă
cu
două şiruri de dinţi mirosind
a
zahăr candel
şi-a
litere de abecedar.
O,
sigur, îmi amintesc
felul
ei de a cânta,
de-a
sări la şotron,
în
pătratele desenate cu creta
şi
picioarele-n tenişi albaştri
suflul
– sufletul – cântecelul-
fărâmiţă
de melancolie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu