Apoi a adunat Iehu tot poporul şi a zis: „Ahab a
slujit puţin lui Baal, Iehu însă îi va sluji mai mult. Deci chemaţi la mine pe
toţi prorocii lui Baal, pe toţi slujitorii lui şi pe toţi preoţii lui, şi
nimeni să nu lipsească, pentru că am să fac o jertfă mare lui Baal. Tot cel ce
va lipsi nu va rămâne cu viaţă”. Iehu însă a făcut aceasta cu gând viclean, ca
să stârpească pe slujitorii lui Baal. Şi a zis Iehu: „Vestiţi o zi de
sărbătoare în cinstea lui Baal!”
Şi au vestit, iar Iehu a trimis în tot Israelul de au venit toţi slujitorii lui Baal şi n-a rămas niciunul care să nu fi venit. După aceea au intrat în templul lui Baal şi s-a umplut templul de la un capăt la celălalt. Atunci a zis Iehu către păstrătorul veşmintelor: "Adu veşminte pentru toţi slujitorii lui Baal". Şi acela le-a adus veşminte. Apoi a intrat şi Iehu cu Ionadab, fiul lui Recab, în templul lui Baal şi a zis slujitorilor lui Baal: „Căutaţi şi vedeţi nu cumva se află printre voi careva din slujitorii DOMNULUI, pentru că aici trebuie să fie numai slujitorii lui Baal singuri”. Apoi s-au apropiat ei să facă jertfele şi arderile de tot.
Iar Iehu a pus afară optzeci de oameni şi le-a zis:
„Sufletul aceluia căruia îi va scăpa careva din oamenii pe care vi-i voi da în
mâini va fi în locul celui scăpat”.
Iar după ce s-a isprăvit arderea de tot, Iehu a zis
către oştenii săi şi către căpeteniile lor: „Duceţi-vă şi-i ucideţi şi să nu
scape nici unul”.
Oştenii şi căpeteniile i-au lovit cu ascuţişul
săbiei şi i-au aruncat acolo. Apoi s-au dus în cetate unde era capiştea lui
Baal, au scos idolii din capiştea lui Baal şi i-au ars.
Şi au sfărâmat chipul cel cioplit al lui Baal şi au
dărâmat capiştea lui Baal şi au făcut din ea loc de necurăţenii până în ziua de
astăzi.
Astfel a stârpit Iehu pe Baal din pământul lui
Israel.
Vechiul Testament, IV Regi, 10 : 18-28
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu