In 1990, impreuna cu doi amici, am facut o iesire in Elvetia. Da, direct acolo ne-am dus. Aveam (si poate ca mai am) un unchi la Lausanne. Dan Baz e numele lui. Ne-a primit pe toti trei, ne-a culcat pe fiecare pe cate undeva, ce mai, un om de toata isprava. Cand m-a luat prima data in masina si m-a dus sa vad orasul, singurele locuri unde ne-am oprit au fost niste magazine de genul Dedeman, de unde puteai sa-ti cumperi tot felul de chestii pentru casa: dale, broaste, plinte, tevi, coturi, robineti, caramizi, chit, prize, becuri, cuie, pile etc etc. Pe mine ma lasau rece, eram turbat sa merg la magazinele alea despre care stiam eu - pline cu video-casetofoane, discuri cu Deep Purple, reviste muzicale si alte lucruri la care visasem intreaga adolescenta. "Macar acum, la 30 de ani sa vad si eu asa ceva" imi spuneam. Numai ca Dan Baz, un inginer foarte iscusit, nu era interesat decat de materialele lui de constructie.
Sotia lui, matusa-mea, fusese cea mai frumoasa femeie din lume, motiv pentru care devenise obiect de disputa intre tata si Dan Baz. Cel din urma, un tip mult mai pragmatic, o vrajise cu mirajul lumii libere. Se casatorisera si el plecase imediat in Elvetia, de unde facuse toate demersurile ca sa o aduca si pe ea. Cand familia s-a reunificat, s-a incheiat si disputa. Matusa-mea s-a stabilit la Lausanne si a devenit casnica. N-a muncit nicio ora, era odorul de pret care trebuia tinut in casa, sub cheie. Erau acolo de atatia ani si ea inca nu invatase franceza...
Intr-o zi, stand la masa, matusa mi-a dezvaluit care e secretul progresului elvetian si, totodata, pricina inapoierii romanesti: ambalajele. Da, ambalajele. In Romania, spunea, sunt produse foarte bune, dar sunt ambalate urat, fara culori, fara etichete, ce mai, o tristete sa te uiti la ele. In schimb in Elvetia....ehe, acolo sa te tii ambalare.
Imi pare rau ca n-am tinut legatura cu familia Baz din Elvetia. Am mai fost intre timp pe-acolo si poate ca o sa mai merg, dar nu cred ca mai am cum sa dau de ei. Baiatul lor trebuie sa aiba acum vreo 40 de ani, cine stie pe unde isi face veacul. In plus, imi amintesc cat de rau vorbea romaneste si cat de proasta era parerea lui despre romani. In prima zi, spre exemplu, mi-a atras atentia ca trebuie sa am grija cu salamul, sa nu mananc si coaja, pentru ca nu e comestibila. Probabil ne considera un fel de pitecantropi barbieriti. Daca ne vom mai intalni vreodata, o sa-i amintesc acest episod.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu