O poezie de-a lui Raul Baz scrisa la zece ani dupa moarte

Sunt un aparat
imbacsit,
aproape gripat,
obosit.

Aparat de zbor
bondaresc,
zumzaind usor
si livresc.


Din mine ies fire,
antene,
cu varf subtire,
perene.

Am multe butoane,
rotite,
mufe, banane,
chichite.

Toate-s neunse
coscovite
patrunse
de termite.

Dau sa pornesc,
imi iau avant,
sughit, tusesc,
raman pe pamant.

Ma-ntreb de-s eu,
ma ascult:
aicea un zeu
era, mai demult.

Unde ai fugit
din al meu piept
trist si ingrozit
zeule drept?