Generozitate pe banii altora

Mă uit la o emisiune în care un tip hâtru face show comentând diverse întâmplări din politică şi nu numai (nu, nu e vorba de Badea, am spus „un tip hâtru”, ori ăla e... ăla e... ah, de fapt ăla nu e nici una nici alta). Şi zice de un sat din Ialomiţa, unde edilul le-a dat oamenilor patru mici şi o bere aşa, că e distracţia de 1 Mai. Oamenii au ras berea în prima secundă, au supt micii ca pe nimica, după care au început gălăgia şi scandalul. Totul a degenerat într-o bătaie cum scrie la carte.
Plecând de aici, mi-am adus aminte de o întâmplare interesantă din vremea când lucram la Coca Cola ca şef de depozit. O întâmplare cu morală, din care se poate învăţa un principiu fundamental: nu fă pe generosul cu banii altora, pentru că dai de dracu'.

Într-o zi, m-am trezit cu managerul depozitului, un oarecare Gabi (oltean de Strehaia, parvenit la Timişoara), că-mi zice: „Sâmbăta viitoare poţi să-ţi iei oamenii şi să-i duci la distracţie”. Asta însemna, acum vreo 8 ani, că încolonam motostivuitoriștii, ceckerii, încărcătorii şi tot ce mai mişcă prin depozit şi ne duceam la o cârciumă cu care avea combinaţii managerul, unde beam cu toţii şi mâncam. Eu l-am întrebat pe Gabi dacă am o sumă în care trebuie să mă încadrez, iar el a zis că nu. OK, am mers la cârciumă cu băieţii şi am început să comandăm. Am mâncat până ne-am făcut plinul, am băut până nu ne-a mai trebuit şi, când să plecăm, numai ce-l văd pe unul dintre motostivuitoriști că îşi îndeasă prin buzunarele interioare ale jachetei nişte sticle cu vin. Când l-am întrebat ce dracu mai e şi aia, a încercat să schiţeze o glumă, apoi a scos sticlele şi le-a pus pe masă. Ca la un semnal, aproape toţi ceilalţi au început şi ei să scoată. Nu-mi venea să cred: în total cotiseră aproape 20 de sticle, pe care aveau de gând să le ducă acasă. Nu le ajunsese cât crăpaseră, cât gâlgâiseră, trebuia să ducă şi acasă, unde probabil îi aşteptau nevestele şi copiii cu găturile întinse şi ciocurile larg deschise, precum puii de vultur. M-am supărat destul de tare şi am cerut să plecăm imediat, ceea ce s-a şi făcut.
După câteva zile, numai ce văd că vine Gabi şi mă întreabă, în stilul lui enervant: „Raul, v-aţi simţit bine sâmbătă?” Sigur că da, mai puţin faza cu cotitul sticlelor fusese OK. „Ştii că aţi consumat de X lei?” Era o suma destul de măricică, dar nu avea cum să-i afecteze pe actionarii de la Coca Cola. „Gabi, nu te-am întrebat eu dacă trebuie să ne limităm la o anumită sumă?” am zis eu cu năduf. „Da, nu-i nicio problemă, am vrut doar să ştii cât a fost nota” şi alte rahaturi din alea împuţite care nu spun nici da nici nu, însă au darul de a te băga în ceaţă şi a te face să te simţi vinovat şi să te frămânţi după aia zile întregi.
Am înghiţit găluşca şi am avut grijă după aia să nu mai fiu generos pe banii firmei.