Pe cînd eram
licean şi umblam în vacanţă cu puşculiţa, un băiat care păştea viţeii mi-a spus
că într-o pădurice „se ţine o găină de munte". A văzut-o de mai multe ori,
şi pe jos, şi prin copaci — să merg să o împuşc. Găina de munte nu putea să fie
în acea regiune de dealuri joase; ştiam că potîrnichea nu se aşază în copac; de
ieruncă pe acolo n-am auzit. Poate să fie vreun fazan, rătăcit cine ştie de
unde. Ar fi fost un mare eveniment să împuşc un fazan!
Aveam un
prieten, pe Aurel, care era pîndar la vii şi, mai tîrziu, a fost paznic de
vînătoare. Într-o seară am zărit găina în copac. Aurel, cu puşca lui vrednică,
a coborît-o îndată. Era într-adevăr o găină de curte, care se sălbătăcise. Şi
nu-i mergea rău în pădure, era mare şi grea, cu pene frumoase, ca lustruite.
Nevoia a învătat-o să si zboare. Atît cît avea trebuinţă ca să se apere de
duşmanii de pe jos.
Ionel Pop -
Instantanee din viata animalelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu