Animale sălbătăcite
În vremea noastră se
întîmplă rar ca un animal de casă, domesticit de milenii, să se sălbătăcească,
adică să se îndepărteze de casa omului şi să trăiască o viaţă la fel ca
sălbătăciunile pădurii şi ale şesurilor. Poate că în firea unui asemenea animal
„se aruncă" peste pod de mii de generaţii instinctul strămoşului; poate
împrejurările noi de viaţa în care a ajuns îl fac să se adapteze vieţii de
sălbatic. O pildă cunoscută o dau mustangii, caii sălbatici care trăiau pînă pe
la sfîrşitul veacului trecut în preeriile Americii de Nord. Aceştia erau
descendenţi ai cailor aduşi de europeni şi rămaşi fără stăpîni în diferite împrejurări.
La noi, mai dese cazuri de sălbătăcire prezintă pisicile, mai cu seamă cele ale
căror stăpîni îşi au aşezarea afară pe cîmp, la margine de pădure sau de sat.
Curînd se obişnuiesc să vîneze tot mai departe de casă şoareci, păsări, ajung
la pui de iepure. Instinctul de răpitoare li se trezeşte din plin, unele nu se
mai întorc şi încep o viaţă de animal sălbatic. Mai des se sălbătăcesc cele cu
păr asemănător pisicilor sălbatice; în viaţa nouă pe care o încep nu numai că
îşi dobîndesc toate isteţimile rudeniilor lor din pădure, dar se fac şi mai
mari. Vînătorul fără experienţă de multe ori este îndoit dacă a împuşcat o
mîţa sălbatică tînără sau un motan de casă sălbătăcit, atît de mult se
aseamănă. Îi vine în ajutor vînătorul bătrîn şi îi arată semnele după care
poate recunoaşte fără greş. Întîi: pisica de casă are la picioarele dinapoi,
din jos, o pată închisă, uneori neagră, lungă de la talpă pînă la călcîi; la
cea sălbatică pata este mică şi se găseşte deasupra tălpii. Apoi, coada celei sălbatice
este mai groasă, cu trei inele complete spre vîrf. Al treilea: pe talpa neagră
a mîţei sălbatice se găseşte totdeauna un mic smoc de păr alb; la cea de casă
lipseşte de cele mai multe ori. În fine, marginile urechilor pisicii sălbatice
sînt tivite cu păr mult mai lung. Pisicile de casă sălbătăcite se împerechează
adeseori cu cele sălbatice, iar bastarzii sînt greu de recunoscut.
Cîinii hoinăresc,
braconează după vînat, dar întotdeauna se întorc mai curînd sau mai tîrziu la
stăpînul de care sînt ataşaţi.
Ionel Pop -
Instantanee din viata animalelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu