Duminică a plouat la Breaza. Așa că n-am putut ieși din casă. Ne-am mai învârtit prin curte, pe sub streșini, fetele s-au împrietenit cu Max, Lola și Molly, au explorat casa etc. Luni de dimineață, iarăși nori și stropi de ploaie. Aveam de gând să urcăm până la crucea din Breaza, dar am renunțat din cauza posibilelor noroaie. Și atunci ne-a venit ideea: ia să executăm noi o tură prin satele din jur! Zis și făcut! Prima destinație - Ocina. Trebuie să recunosc că m-a bucurat să aud de Ocina, pentru că acolo are Dana o cunoștință bună care deține o țuică excepțională. Așa că prima oprire a fost la acea persoană, o doamnă simpatică, foarte activă, care ne-a invitat în casă și ne-a și pus în față o stacană plină cu minunata licoare. Încăperea avea un miros pe care îl cunosc de mic copil, caracteristic caselor cu mult lemn. Îl asociez nu doar cu lemnul ci și cu fețele de masă făcute de mână, cu covoarele înflorate și cu sobele de teracotă. N-aș mai fi plecat de acolo vreo două săptămâni... Uite o poză:
După ce ne-am luat rămas bun, ne-am mai fâțâit puțin pe-acolo. Am făcut și poze, dar calitatea nu e prea grozavă, pentru că un amărât de telefon nu poate fi simultan o cameră foto performantă.
Din Ocina, ne-am dus către Provița. Știa Gogol de undeva că există un drum direct, care, adică, nu ocolește prin Poiana Câmpina. Am luat-o pe acel drum și el s-a înfundat într-un prund. Ne-am întors, am întrebat din nou și cineva ne-a explicat mai amănunțit: trebuie să o luăm pe lângă un pod și să trecem prin apă. Am urmat sfaturile acelui domn și am ajuns într-un loc unde, într-adevăr, trebuia să trecem prin albia râului Provița (zis și Prahova Mică) pe o distanță de vreo zece metri. Dana, care conducea, nici n-a vrut să audă, dar noi am tot insistat; până la urmă răspunsul Danei a fost NU și a început să întoarcă mașina. Exact în acel moment, din spate a apărut o căruță trasă de un cal. L-am întrebat pe căruțaș dacă apa e adâncă și el a început să ne explice că nu, nici vorbă, că se trece foarte ușor, că apa e mică, n-are decât vreo zece centimetri, că pe acolo vin mașinile care aprovizionează toate magazinașele din zonă, pe acolo se aduce pâinea etc. A zis că merge el în fața noastră, ca să vedem cât de puțin se scufundă roțile. Chestia asta a convins-o pe Dana. Eu și Gogol ne-am dat jos, ca să injumătățim greutatea pe fiecare roată. Maria și Michelle au ieșit și ele și atunci mi-a venit ideea: „Le iei și pe ele în căruță?” La care domnul cu frâiele a zis că asta este o problemă foarte ușoară etc etc. Le-am suit pe amândouă lângă niște crengi de salcie și au trecut, cu mașina lui Gogol pe urme. Uite:
Eu și Gogol am luat-o la fugă pe pod, dar asta nu ne-a scutit de o trecere a apei prin intermediul unor mici salturi din bolovan în bolovan. Am trecut amândoi cu bine. Iată-l pe Gogol înaintea trecerii:
Pe celălalt mal, lucrurile ajunseseră mult mai departe decât îmi închipuisem. Fetele făceau poze călare pe calul Cezar, îl mângâiau, se lipeau de el, scoteau serii de exclamații de tipul „Uite cât e de drăguț!” etc. Căruțașul râdea mulțumit, iar Dana zicea îndemnuri de genul „Aveți grijă”. Toată chestia a durat vreun sfert de oră. Ia uite:
L-am întrebat pe căruțaș cum îl cheamă și mi-a zis că Diță Leurzeanu. I-am mulțumit pentru amabilitate, i-am strecurat zece lei și s-a dus în lumea lui. Priviți-l cum se îndepărtează:
Aventura, însă, a continuat, de data asta cu o vacă. Acest animal se afla într-o curte cu gardul rupt, unde a fost ochit de cele două fete. Așa că m-am dus, am forțat vaca să iasă în drum și apoi fetele au tot urmărit-o până au reușit să pună mâna pe ea. Priviți numai:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu