Drobuşorul
Denumirea ştiinţifică: Isatis tinctoria.
Prezentare. Această plantă, perenă sau anuală, face parte din familia cruciferelor şi poate ajunge uşor până la înălţimea de un metru. Are frunze de dimensiuni şi forme diferite, în funcţie de poziţia lor pe tulpină. Astfel, frunzele de la bază sunt peţiolate, iar cele superioare devin sesile (adică fără peţiol). Culoarea frunzelor este albastru-brumat, din ele obţinându-se, prin fermentare, un frumos pigment albastru, bun pentru vopsitorie textilă. Drobuşorul înfloreşte din mai şi până la sfârşitul verii.
Florile au culoarea galbenă. Fiind o plantă sălbatică, drobuşorul creşte, laolaltă cu alte plante sălbatice, pe stâncării, pe pajişti, pe marginea drumurilor sau a căilor ferate.
Pentru practici medicinale se recoltează şi se usucă florile, din care se face, în mod obişnuit, infuzie.
Întrebuinţări. Drobuşorul este un bun remediu împotriva icterului. Reduce scorbutul, contribuind la reechilibrarea şi revigorarea organismului. Infuzia de drobuşor are efecte pozitive şi asupra rănilor, chiar dacă sunt mai vechi, facilitând procesul de cicatrizare.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu