"În această urmărire a
lui Darius, care a fost atât de lungă şi de chinuitoare, căci în unsprezece
zile străbătuse trei mii trei sute de stadii, încât cei mai mulţi dintre oameni
erau istoviţi şi descurajaţi, mai ales din pricină că nu aveau apă de băut, într-o
zi a întâlnit pe câţiva macedoneni care duceau pe catâri burdufuri din piele de
capră pline cu apă şi care, văzându-l pe
Alexandru suferind de sete, fiind vremea pe la amiază, au alergat la el şi i-au
oferit să bea apă dintr-un coif. El a luat coiful şi, privind în jurul
său la oamenii veniţi după el şi care îşi întindeau gâtul să vadă mai bine apa, l-a dat înapoi celor ce i-l oferiseră, mulţumindu-le, fără însă a bea: „Căci
dacă beau numai eu, oamenii aceştia”, a spus el, „îşi vor pierde tot curajul”. Iar
ei, văzându-i cumpătarea şi generozitatea, i-au strigat cu toţii să-i conducă
înainte cu îndrăzneală şi au început să dea bice cailor, spunând că nu mai sunt
obosiţi şi că nu le mai este sete şi, mai mult de atât, că nu se mai socoteau
muritori de vreme ce aveau în fruntea lor un astfel de rege."
Plutarh - Viata lui Alexandru cel Mare 
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu