De-ale lui Zoscenko (11)

OPERAŢIA

Să vedeţi ce i s-a întâmplat tovarăşului Petiuşka Iaşcikov. O mică şi tristă întîmplare. De fapt, mică e un fel de a spune! Era să-l facă harcea-parcea. La operaţie.

La drept vorbind, nu era chiar să-l bucăţească. Nici vorbă. Şi apoi, nu e el, Petea, omul care să se lase ciopîrţit cu una cu două. Aş! Totuşi, ceea ce i s-a întîmplat e trist.

Deşi, fie vorba între noi, la urma urmei nu s-a întîmplat nimic întristător. Atîta că omul n-a so­cotit bine. Nu s-a gîndit. Afară de asta, vezi că s-a dus la operaţie întîiaşi dată, aşa că n-avea experienţă.

Uite cum a fost cazul. Lui Petiuşka i s-a făcut un chist la ochi. Pleoapa de sus de la ochiul drept a început să i se umfle. În trei ani, umflătura s-a făcut cît o călimară.

   Pînă la urmă, Petea Iaşcikov s-a dus la poli­clinică. S-a nimerit să-l consulte o doctoriţă tine­rică, drăguţă.

Doctoriţa zice:

— Cum vrei. Dacă vrei, o tai. Dacă vrei, rămîi aşa. Nu e o boală mortală. Unii bărbaţi, care nu ţin seama de aspectul exterior, se obişnuiesc foarte bine să vadă şi cu umflătura asta.

De dragul frumuseţii, Petiuşka s-a hotărît to­tuşi să se opereze.

Doctoriţa i-a spus să vină a doua zi.

În ziua următoare, Petiuşka Iaşcikov a vrut să meargă la operaţie direct de la lucru. Dar pe urmă şi-a zis:

„Cu toate că e o chestie de ochi şi externă, şi operaţia nu e, ca să zic aşa, internă, mi-e să nu mă pună, mai ştii? să mă dezbrac. Te pui cu medicina? Ce-ar fi să mă reped acasă şi să-mi schimb cămaşa?”

Şi Petiuşka a dat o fugă pînă acasă.

Se gîndea, mai ales, că doctoriţa era una tine­rică, şi Petiuşka ţinea s-o facă pe grozavul. O fi el costumaşul nu cine ştie ce, dar cămăşuţa, pof­tim — madipolon curat.

Pe scurt, Petia nu voia să fie luat prin surprin­dere.

S-a dus acasă, şi-a pus o cămaşă curată, s-a frecat pe gît cu benzină, şi-a clătit mîinile sub robinet, şi-a răsucit în sus mustăcioara şi hai la policlinică!

Doctoriţa îi zice:

— Asta e masa de operaţie. Asta-i lanţeta. Asta-i boala dumitale. Imediat te aranjez. Scoate-ţi cizmele şi culcă-te pe masă.

Petiuşka a rămas tablou.

„Nici nu mi-aş fi închipuit — îşi zice — că o să trebuiască să-mi scot cizmele. Auzi dum­neata! Aoleo, şi am nişte ciorapi ca vai de lume! Ba şi mai rău!”

A dat totuşi să-şi scoată haina, ca să echili­breze, dacă se poate spune aşa, celelalte lipsuri din regiunile inferioare.

Doctoriţa zice:

— Nu scoate haina, că nu eşti la hotel. Scoate-ţi numai cizmele.

Petea pune mîna pe cizmele lui elegante, pe urmă spune:

— Tovarăşă doctor, nu ştiam că o să trebu­iască să mă culc cu tot cu picioarele. E o boală de ochi, în partea superioară, aşa că nu mi-am în­chipuit... Cămaşa mi-am schimbat-o, tovarăşă doctor, de rest, pardon, nu m-am atins. Aşa că vă rog să nu le luaţi în seamă în timpul ope­raţiei.

Doctoriţa, obosită de atîta doxă, îi zice:

— Hai, urcă odată, că n-avem timp de pier­dut!

Şi abia îşi stăpîneşte rîsul.

Aşa l-a tăiat la ochi. Taie şi se tăvăleşte de rîs. Se tot uita la picior şi rîde de nu mai poate. De-atîta rîs, îi tremură şi mîna.

Vezi bine, cum îi tremura mînuşiţa, putea să-l facă harcea-parcea.

Păi e admisibil să pui în felul ăsta în primej­die viaţa unui om?

Altminteri, operaţia s-a sfîrşit cu bine. Acum Petiuşka nu mai e umflat la ochi.

S-ar putea ca şi ciorapii să şi-i schimbe mai des. Pentru care îi adresăm felicitările noastre, dac-o fi adevărat.