În vara anului
1945, întorcîndu-ne de la o pîndă de căpriori, prietenul meu îmi istoriseşte
următoarele:
Vînam la pîndă
în pădurea din hotarul Noul (Sibiu). Mă întovărăşea paznicul Cîrstea, care avea
acolo cantonul. Ne-am găsit loc după o tufa dintr-o livadă care se întindea
de-a lungul pădurii bătrîne. Eram ca la o sută douăzeci de paşi de pădurea din
care aşteptam să iasă căpriorii. Pe cînd se înserase binişor, totuşi încă pe
lumină bună pentru a putea trage cu carabina prin lunetă, observăm mişcare în
marginea pădurii, apoi, printre crengile tufelor un animal mare, negru, care
stătea nemişcat, evident cercetînd luminişul înainte de a ieşi în lărgime.
Eram convinşi că e un mistreţ enorm, mare cum n-am mai întîlnit şi aşteptam să
iasă din scutul desimii. Nu voiam să risc o împuşcătură nesigură, în desime,
deşi forma se contura destul de bine. După un timp, care mi se păru fără
sfîrşit, se mişcă negreaţă şi iese în livadă... un bivol. Negru ca tăciunele,
gras, cu pielea lucie, cu coarnele mari, încovoiate pe lîngă grumaz.
După această
întîmplare am auzit de la oamenii din satele din împrejurime că acel bivol a
mai fost văzut de cîteva ori, mai ales prin pădurile din jurul Ocnei Sibiului.
Era complet sălbătăcit, trăia prin păduri, ieşea la luminişuri numai seara,
simţea de departe oamenii, fugea de ei şi fugeau şi oamenii, înfricoşati. Nu
s-a auzit să-l fi căutat cineva, care l-ar fi pierdut. Nimeni nu ştia de unde
a venit şi unde a dispărut după vreo trei luni, cît a speriat oamenii din
cîteva sate.
Ionel Pop -
Instantanee din viata animalelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu