Am urcat aici primele cateva pagini din "Asteptandu-l pe Godot". O sa urc in continuare, pana voi ispravi textul. Cine il citeste pana la capat se va intreba, fara doar si poate, meditativ: "care dintre cei doi sunt eu, Vladimir sau Estragon?" Enjoy!
Vladimir iese.
Estragon se ridică şi-l urmează pînă la limita scenei. Mimica lui Estragon e
analoagă celei pe care o smulg spectatorilor eforturile unui pugilist. Vladimir revine, trece prin faţa lui Estragon, traversează scena, cu ochii
plecaţi. Estragon face cîţiva paşi spre el, se opreşte.
ESTRAGON (cu
blîndeţe): Vroiai să-mi vorbeşti? (Vladimir nu răspunde. Estragon face un pas
înainte.) Aveai să-mi spui ceva? (Tăcere. Alt pas înainte.) Spune, Didi...
VLADIMIR (fără să se
întoarcă): N-am nimic să-ţi spun.
ESTRAGON (pas
înainte): Eşti supărat? (Tăcere. Pas înainte.) Iartă-mă... (Tăcere. Pas
înainte. îi atinge umărul.) Zău, Didi! (Tăcere.) Dă-mi mîna! (Vladimir se
întoarce.) Sărută-mă. (Vladimir devine ţeapăn.) Lasă-mă pe mine! (Vladimir se
înduplecă. Se îmbrăţişează. Estragon se dă brusc înapoi.) Puţi a usturoi.
VLADIMIR: Pentru
rinichi... (Tăcere. Estragon priveşte cu atenţie copacul.) Ce facem acum?
ESTRAGON: Aşteptăm.
VLADIMIR: Da, dar pînă
atunci...
ESTRAGON: Dacă ne-am
spînzura?
VLADIMIR: Ar fi un
mijloc să se scoale.
ESTRAGON (interesat):
Se scoală?
VLADIMIR: Da, cu tot
ce urmează. Şi acolo unde pică, cresc mătrăgune. De-asta ţipă ele cînd le
smulgi. Nu ştiai?
ESTRAGON: Să ne
spînzurăm imediat.
VLADIMIR: De-o
creangă? (Se apropie amîndoi de copac şi-l privesc.) N-aş avea încredere.
ESTRAGON: Dar tot am
putea să încercăm.
VLADIMIR: Încearcă.
ESTRAGON: După tine.
VLADIMIR: Nu, nu,
întii tu.
ESTRAGON: De ce?
VLADIMIR: Tu eşti mai
uşor decît mine.
ESTRAGON: Păi tocmai.
VLADIMIR: Nu înţeleg.
ESTRAGON: Gîndeşte-te
niţel, zău aşa.
Vladimir se gîndeşte.
VLADIMIR (în cele din
urmă): Nu înţeleg.
ESTRAGON: Am să-ţi explic.
(Se gîndeşte.) Creanga...creanga...
(Furios.) Dar încearcă să înţelegi!
VLADIMIR: Mă bizui pe
tine.
ESTRAGON (cu efort);
Gogo uşor-creanga nu rupe-Gogo mort. Didi greu-creanga rupe-Didi singur.
(Pauză.) Pe cînd
dacă... Caută expresia justă.
VLADIMIR: La asta nu
mă gîndisem.
ESTRAGON (care a
găsit): Cine poate mult poate şi puţin.
VLADIMIR: Dar
cîntăresc eu oare mai mult ca tine?
ESTRAGON: Tu spui. Eu
nu ştiu. Una din două. Sau aproximativ.
VLADIMIR: Atunci ce
facem?
ESTRAGON: Să nu facem
nimic. E mai prudent.
VLADIMIR: Să aşteptăm
întîi ce-o să ne spună el.
ESTRAGON: Cine?
VLADIMIR: Godot.
ESTRAGON: Asta e.
VLADIMIR: E mai bine să
ştim sigur mai întîi.
ESTRAGON: Pe de altă
parte, am face poate mai bine dacă am bate fierul pînă nu îngheaţă.
VLADIMIR: Sînt curios
să ştiu ce-o să ne spună el. Asta nu ne angajează cu nimic.
ESTRAGON: De fapt, ce
i-am cerut?
VLADIMIR: Nu erai
acolo?
ESTRAGON: N-am fost
atent.
VLADIMIR: Ei bine...
Nimic precis.
ESTRAGON: Un fel de
rugăminte.
VLADIMIR: Chiar aşa.
ESTRAGON: O cerere
vagă.
VLADIMIR: Dacă vrei tu.
ESTRAGON: Şi el ce
ţi-a răspuns?
VLADIMIR: Că o să
vadă.
ESTRAGON: Că nu poate
să promită nimic.
VLADIMIR: Că trebuie
să se mai gîndeasca.
ESTRAGON: Cu mintea
odihnită.
VLADIMIR: Să-şi
consulte familia.
ESTRAGON: Prietenii.
VLADIMIR: Agenţii.
ESTRAGON:
Corespondenţii.
VLADIMIR: Registrele.
ESTRAGON: Contul la
bancă.
VLADIMIR: Înainte de-a
se pronunţa.
ESTRAGON: E şi normal.
VLADIMIR: Nu-i aşa?
ESTRAGON: Aşa mi se
pare.
VLADIMIR: Şi mie la
fel.
Pauză.
ESTRAGON (neliniştit):
Şi noi?
VLADIMIR: Poftim?
ESTRAGON: Am zis, şi
noi?
VLADIMIR: Nu înţeleg.
ESTRAGON: Care e rolul
nostru în toate astea?
VLADIMIR: Rolul
nostru?
ESTRAGON: Nu te pripi.
VLADIMIR: Rolul
nostru? Cel care cere.
ESTRAGON: Pînă acolo
am ajuns?
VLADIMIR: Domnul are
vreo reclamaţie de făcut?
ESTRAGON: Nu mai avem
drepturi?
Rîsul lui Vladimir, pe
care şi-l întrerupe brusc, ca mai înainte. Acelaşi joc, minus zîmbetul.
VLADIMIR.: M-ai face
să rîd, dacă aş avea nevoie.
ESTRAGON: Le-am
pierdut?
VLADIMIR (răspicat):
Le-am dat pe nimic.
Tăcere. Rămîn neclintiţi, cu braţele atîrnate, cu
capul în piept, cu genunchii frînţi.
ESTRAGON (slab): Nu sîntem legaţi? (Scurtă pauză.) Ai?
VLADIMIR (ridicînd mîna): Ascultă!
Ascultă amîndoi
înţepeniţi grotesc.
ESTRAGON: Nu aud
nimic.
VLADIMIR: Ssst! (Ascultă amândoi. Estragon îşi pierde echilibrul,
e cît pe-aci să cadă. Se agaţă de braţul lui Vladimir, care se clatină. Ascultă
amîndoi, înghesuiţi unul în altul, ochi în ochi.) Nici eu. Oftat de uşurare. Destindere. Se depărtează unul de altul.
ESTRAGON: Mi-ai făcut
frică.
VLADIMIR: Am crezut că
e el.
ESTRAGON: Cine?
VLADIMIR: Godot.
ESTRAGON: Ph! Vîntul
prin trestii.
VLADIMIR: Aş fi jurat
că sînt strigăte.
ESTRAGON: Şi de ce ar
fi strigat el?
VLADIMIR: După cal.
Tăcere.
ESTRAGON: Să ne cărăm.
VLADIMIR: Unde?
(Scurtă pauză.) Poate că în seara asta o să ne culcăm la el, la căldurică, la
loc uscat, cu burta plină, pe paie. Merită să aşteptăm. Nu?
ESTRAGON: Nu toată
noaptea.
VLADIMIR: E încă ziuă.
Tăcere.
ESTRAGON: Mi-e foame.
VLADIMIR: Vrei un
morcov?
ESTRAGON: Altceva
n-ai?
VLADIMIR: Cred că mai
am nişte napi.
ESTRAGON: Dă-mi un
morcov. (Vladimir se scotoceşte prin buzunare, scoate un nap şi i-l dă lui
Estragon.) Mersi. (Muşcă din nap. Jalnic.) E un nap!
VLADIMIR: Oh, pardon!
Aş fi jurat că-i morcov. (Se scotoceşte din nou prin buzunare şi nu găseşte
decît un nap.) Numai napi, (Caută mereu.) Pesemne că pe ultimul l-ai mîncat tu.
(Caută.) Stai, am găsit. (Scoate, în sfîrşit, un morcov şi i-l dă lui
Estragon.) Iată, dragul meu. (Estragon îl şterge pe mînecă şi începe să-l
mănînce.) Dă-mi înapoi napul. (Estragon îi dă napul.) Fă-l să ţină mult, că nu
mai e altul.
ESTRAGON (mestecînd):
Ţi-am pus o întrebare.
VLADIMIR: A!
ESTRAGON: Ce mi-ai
răspuns?
VLADIMIR: E bun
morcovul tău?
ESTRAGON: E dulce.
VLADIMIR: Cu atît mai
bine, cu atît mai bine. (Scurtă pauză.) Ce voiai să ştii?
ESTRAGON: Nu-mi aduc
aminte. (Mestecă.) Asta mă plictiseşte. (Priveşte morcovul, cu apreciere, îl
răsuceşte în aer cu vîrfurile degetelor.) Grozav morcovul tău. (Îi suge
capătul, meditativ.) Stai că-mi aduc aminte. Rupe o îmbucătură.
VLADIMIR: Ei?
ESTRAGON (cu gura
plină, distrat): Nu sîntem legaţi?
VLADIMIR: Nu aud
nimic.
ESTRAGON (mestecă,
înghite): Întreb dacă sîntem legaţi.
VLADIMIR: Legaţi?
ESTRAGON: Legaţi.
VLADIMIR: Cum legaţi?
ESTRAGON: De mîini şi
de picioare.
VLADIMIR: Legaţi de
ce? De cine?
ESTRAGON: De omul tău.
VLADIMIR: De Godot?
Legaţi de Godot? Ce idee! Nici gînd! (Scurtă pauză.) Nu încă.
Vladimir nu face
legătura.
ESTRAGON: Îl cheamă
Godot?
VLADIMIR: Cred că da.
ESTRAGON: Ia te uită!
(Ridică restul morcovului, de capătul cu frunze, şi-l răsuceşte prin faţa
ochilor.) Curios, cu cît înaintez, cu atît e mai puţin bun.
VLADIMIR: Pentru mine
e contrariul.
ESTRAGON: Adică?
VLADIMIR: Eu mă
deprind cu gustul pe măsură ce mănînc.
ESTRAGON (după ces-a
gîndit îndelung): Asta e contrariul?
VLADIMIR: Chestie de
temperament.
ESTRAGON: De caracter.
VLADIMIR: N-ai ce-i
face.
ESTRAGON: Oricît te-ai
zbate.
VLADIMIR: Rămîi cum
eşti.
ESTRAGON: Oricît te-ai
suci.
VLADIMIR: Fondul nu se
schimbă.
ESTRAGON: Nimic de
făcut, (îi întinde lui Vladimir restul morcovului.) Vrei să-l termini tu? Un
ţipăt cumplit răsună în imediata apropiere. Estragon scapă morcovul. Şi el şi
Vladimir încremenesc, apoi se precipită spre culise. Estragon se opreşte la
jumătatea drumului, se întoarce de unde a plecat, ridică morcovul, îl vira în
buzunar, dă fuga spre Vladimir care îl aşteaptă, se opreşte din nou, se
întoarce, îşi ia gheata, apoi dă fuga la Vladimir. Înlănţuiţi, cu capetele
vîrîte în umeri, întorcînd spatele primejdiei, amindoi aşteaptă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu