O mare discuție se poartă de când creștinismul pe marginea trădării lui Iuda. După cum se știe, Iuda, unul dintre cei 12 apostoli, l-a vândut pe Hristos sinedriului. Hristos a fost prins, judecat și condamnat, apoi răstignit. Urmarea a fost că păcatul lumii a fost ridicat. Unii zic că Iuda nu ar fi avut cum să nu trădeze, el fiind predestinat pentru asta. Când l-a ales printre cei 12, Hristos știa deja că Iuda avea să-l trădeze. Alții zic că nu, Iuda ar fi putut să nu-l trădeze pe Hristos, mai ales că fusese avertizat, ba mai mult, Mântuitorul îi dăduse posibilitatea să renunțe la intențiile lui.
Important ar fi, în opinia mea, de lămurit un singur lucru: este trădarea condiția mântuirii? Nu ar fi putut Hristos să ridice păcatul lumii dacă nu ar fi fost mai înainte trădat de Iuda? Cred că oricum ar fi făcut-o. Practic, sinedriul îl condamnase pe Hristos înainte ca Iuda să-l trădeze. Chiar dacă Iuda și-ar fi revenit în simțiri, Hristos tot ar fi fost prins și apoi executat prin crucificare. Ăsta era planul lui Dumnezeu. Iuda, săracul, se pare că a fost ales că model pentru soarta trădătorilor. Trebuia să avem noi azi la ce ne raporta, să putem să-i numim pe diverși politicieni „Iuda” etc. De-a lungul Bibliei se pot găsi nenumărate exemple de conjuncturi în care soarta unui individ nu are nicio importantă în raport cu măreția misiunii pentru care a fost ales. Iuda, săracul, devine un făptuitor de istorie și, prin asta, capătă o măreție a lui.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu