Ridicarea de sub patimă

Cum e firesc, în perioada premergătoare nașterii lui Cristos, mă gândesc mai mult decât de obicei la cele sfinte. La întorc pe toate părțile, le pun la îndoială, caut argumente ca să nu mă mai îndoiesc, uneori le aflu, alteori nu. Cine știe, poate că asta e o formă de rugăciune - gânditul intens la Dumnezeu.
De câteva zile, mintea îmi stă în mod critic la „modelul” Cristos. Piatra de temelie a învățăturii creștine este întruparea lui Dumnezeu în Cristos, care a venit să ne mântuiască de păcate. Cristos, având o dublă natură, de Dumnezeu și de om (natură teandrică), s-a așezat în față noastră și ne-a zis: „Iată-mă, sunt aici. Eu sunt modelul vostru. Eu vă arăt că lumea poate fi biruită, în așa fel încât să trăiți în Dumnezeu și să nu va atingă niciun fel de rău. Eu pot orice - inclusiv să înving moartea. Dar și voi, dacă veți avea numai puțină credință - cât un bob de muștar - veți putea face tot ce fac eu ba încă lucruri și mai mari.” După care, Cristos ne-a și arătat ce poate: a transformat apa în vin, a hrănit mii de oameni cu câteva pâini, a redat vederea orbilor, a alungat demoni, a înviat morți. Lucruri pe care de-atunci, nu știu dacă le-a mai făcut cineva așa, în văzul lumii. 

Măreția lui Iuda

O mare discuție se poartă de când creștinismul pe marginea trădării lui Iuda. După cum se știe, Iuda, unul dintre cei 12 apostoli, l-a vândut pe Hristos sinedriului. Hristos a fost prins, judecat și condamnat, apoi răstignit. Urmarea a fost că păcatul lumii a fost ridicat. Unii zic că Iuda nu ar fi avut cum să nu trădeze, el fiind predestinat pentru asta. Când l-a ales printre cei 12, Hristos știa deja că Iuda avea să-l trădeze. Alții zic că nu, Iuda ar fi putut să nu-l trădeze pe Hristos, mai ales că fusese avertizat, ba mai mult, Mântuitorul îi dăduse posibilitatea să renunțe la intențiile lui.