Se afișează postările cu eticheta Satana. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Satana. Afișați toate postările

duminică, 13 aprilie 2014

Windows XP - true lies

Pe data de 8 aprilie, popularul sistem de operare Windows XP, lansat in 2001, a incetat, oficial, din viata. Utilizatorii vor fi obligati sa aleaga alte versiuni de Windows, cel mai probabil inlocuitorul lui XP urmand a fi, in urmatorii ani, Windows8. Asta nu inseamna ca XP nu mai poate fi folosit. Cine-l are, poate sa-l exploateze in continuare, diferenta fiind ca Microsoft nu mai ofera asistenta, ceea ce inseamna ca daca folosesti XP, esti mult mai expus decat inainte unor atacuri ale rauvoitorilor. Solutia ar fi destul de simpla: nu mai umblati aiurea, limitati-va la cateva site-uri sigure, nu mai dati click fara discernamant pe orice link primit in mail, instalati-va un antivirus si asigurati-va ca e intotdeauna la zi cu definitiile virusilor. Si documentati-va permanent, pentru ca sunt multe alte metode de a va proteja.


duminică, 22 septembrie 2013

Germania - o tara de oameni educati

S-au terminat alegerile in Germania. Angela Merkel a castigat pentru a treia oara si va fi in continuare cancelar. CDU - Uniunea Crestin Democrata - a intrunit 42% din voturi - un rezultat absolut remarcabil dupa ce Europa a traversat o criza atat de dura. 
De ce este importanta victoria lui Merkel? Pentru ca ea reprezinta garantia ca Uniunea Europeana va continua sa existe si ca moneda euro va ramane puternica. Practic, Germania tine in spate intreaga economie a Europei Unite. Poporul german indura costurile, intelegand ca aceasta este calea. Sa ne gandim la planul de salvare a Greciei, care a costat peste trei sute de miliarde de euro. Germania a suportat cea mai mare parte din acesti bani si multi nemti au fost nemultumiti. "Noi muncim si banii nostri se duc la greci" au spus ei, dar in cele din urma au inteles ca fac parte dintr-o constructie, ca aceasta constructie sta sa cada si ca este nevoie ca ea sa fie sustinuta. 


marți, 21 mai 2013

Becali, intre Dumnezeu si Satana

Pentru potlogariile facute cu niste terenuri ale Armatei acum vreo cincisprezece ani, Gigi Becali, Victor Babiuc si Dumitru Cioflina au fost condamnati la puscarie cu executare. Eu nu vreau sa fac teorii de tipul "pana la urma dreptatea triumfa", pentru ca stiu ca nu este asa. Cred ca exista in Romania o multime mare de infractori care au scapat de condamnare prin prescrierea faptelor, dupa cum exista o foarte mare multime de romani care au savarsit infractiuni si nici macar nu au fost intrebati de sanatate, daramite sa fie trimisi in judecata. 


vineri, 14 decembrie 2012

Ridicarea de sub patimă

Cum e firesc, în perioada premergătoare nașterii lui Cristos, mă gândesc mai mult decât de obicei la cele sfinte. La întorc pe toate părțile, le pun la îndoială, caut argumente ca să nu mă mai îndoiesc, uneori le aflu, alteori nu. Cine știe, poate că asta e o formă de rugăciune - gânditul intens la Dumnezeu.
De câteva zile, mintea îmi stă în mod critic la „modelul” Cristos. Piatra de temelie a învățăturii creștine este întruparea lui Dumnezeu în Cristos, care a venit să ne mântuiască de păcate. Cristos, având o dublă natură, de Dumnezeu și de om (natură teandrică), s-a așezat în față noastră și ne-a zis: „Iată-mă, sunt aici. Eu sunt modelul vostru. Eu vă arăt că lumea poate fi biruită, în așa fel încât să trăiți în Dumnezeu și să nu va atingă niciun fel de rău. Eu pot orice - inclusiv să înving moartea. Dar și voi, dacă veți avea numai puțină credință - cât un bob de muștar - veți putea face tot ce fac eu ba încă lucruri și mai mari.” După care, Cristos ne-a și arătat ce poate: a transformat apa în vin, a hrănit mii de oameni cu câteva pâini, a redat vederea orbilor, a alungat demoni, a înviat morți. Lucruri pe care de-atunci, nu știu dacă le-a mai făcut cineva așa, în văzul lumii. 


luni, 3 decembrie 2012

O întrebare

Multe lucruri ne-a învăţat pe noi Cristos. Se spune că dacă orice-am face l-am avea pe El în minte, nimic nu ar ieşi altfel decât bine. De ce oare o fi aşa? Simplu, pentru că El ne-a arătat că se poate orice, cu condiţia să avem credinţă cât un bob de muştar.
Stai, zice câte unul - Cristos este însuşi Dumnezeu, nu? Că aşa zice Crezul despre El: „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”. Şi dacă este însuşi Dumnezeu, sigur că la el se poate orice. „Nu te pripi, îi zic teologii unuia ca acesta, bagă de seama: Cristos are o dublă natură - de Dumnezeu şi de om. Şi toate cele omeneşti el le-a trăit prin natura lui de om”.


miercuri, 31 octombrie 2012

Visceralii

Daca ar fi sa aleg intre diversele soiuri de anti-basei, cu siguranta as opta pentru cei declarat viscerali, cei care zic: "nu ma intereseaza niciun fel de argument, nu vreau sa discut, dar il urasc pe Basescu si vreau sa moara in chinuri, impreuna cu Udrea - oricine ar veni in locul lui o sa consider ca e mai bun, chiar daca ala ar fi Hitler in persoana". Mie, sincer sa fiu, asta mi se pare o atitudine corecta. Pana la urma la ce sunt bune discutiile in contradictoriu, cata vreme tu ai deja o opinie formata si orice ti s-ar spune, de catre oricine, pe orice ton, cu oricata subtilitate, nu ti-o vei schimba? Pentru ce toata aceasta palavrageala inutila? Tata, eu nu-l vreau pe Basescu! Daca-i dau aia premiul Nobel pentru pace, eu tot nu-l vreau. Daca se dovedeste ca prin actiunile lui Romania a evitat o catastrofa, tot nu-l vreau. Daca descopera tratamentul cancerului si imi salveaza matusa, tot nu-l vreau. Eu impart lumea in doua: intr-o parte sunt unii pro-Basescu, in cealalta sunt unii anti-Basescu. Nu ma intereseaza argumentele niciuneia dintre tabere. Eu nu am argumente - si nici nu le caut - ca sa fiu anti-Basescu. Pentru mine Basescu e Satana in persoana si asta e tot.
Ei bine, omul care vine cu teoria asta, mi se pare demn de respect, pentru ca dincolo de toate pacatele lui, macar recunoaste: "da, asta-s eu".


luni, 23 ianuarie 2012

A nu fi, a nu face, a nu avea

Pentru ca totul trebuie privit mereu si in oglinda, se pune intrebarea: dar daca nu ai nimic, sau nu esti in stare sa faci nimic, ori pur si simplu nu esti nimic decat unul care traieste ca un caine, nu cumva ar trebui sa te auto-denigrezi? Ar trebui oare sa spui, in oglinda cu cel ce se lauda, "sunt un gunoi, sunt cel din urma, nimeni nu e mai nenorocit ca mine"? Sau, intocmai ca si in cazul celui care se lauda, ar trebui sa renunti la auto-denigrare si sa spui "n-as fi fost ultimul jeg, gunoiul cel mai pestilential, daca nu mi s-ar fi dat de sus"?


După mine!