O întrebare

Multe lucruri ne-a învăţat pe noi Cristos. Se spune că dacă orice-am face l-am avea pe El în minte, nimic nu ar ieşi altfel decât bine. De ce oare o fi aşa? Simplu, pentru că El ne-a arătat că se poate orice, cu condiţia să avem credinţă cât un bob de muştar.
Stai, zice câte unul - Cristos este însuşi Dumnezeu, nu? Că aşa zice Crezul despre El: „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”. Şi dacă este însuşi Dumnezeu, sigur că la el se poate orice. „Nu te pripi, îi zic teologii unuia ca acesta, bagă de seama: Cristos are o dublă natură - de Dumnezeu şi de om. Şi toate cele omeneşti el le-a trăit prin natura lui de om”.

Părintele Galeriu

Să fi fost 1992 sau 1993. Într-o duminică însorită, coboram cu Luminiţa către Mânăstire, pentru liturghie. Conduceam fără motor, cum îmi era obiceiul moştenit din anii lui Ceauşescu. Luam curbele Furnicii în viteză, cu o anumită doză de inconştienţă, pentru că nu aveam chef să tocesc plăcuţele de frână. În plus, îmi plăcea să conduc neortodox, nu ştiu de ce mă satisfăcea să întru în situaţii periculoase, producând un anume disconfort persoanei de lângă mine. Luminiţa se obişnuise demult, dar alţii se încordau, împingeau podeaua cu picioarele, se crispau şi asta îmi plăcea, pentru că după ce ieşeam din situaţia periculoasă, aveam prilejul să simulez aşa, un fel de degajare, cumva punându-mă deasupra tuturor celorlalţi şoferi, care conduceau cuminte etc. Mă dădeam, cu alte cuvinte, mare.

Cu Maria la schit

Am gasit pozele de la schit, cu Maria si parintele Ioanichie. Uite:

Visul lui Ioanichie

Aflu din presă că s-a stins părintele Ioanichie - supranumit "Ultimul pustnic al Bucegilor". Dumnezeu să-l odihnească. L-am cunoscut bine și am fost unul dintre cei care au ajutat cât au putut la împlinirea visului acestui călugăr de a avea un schit în munți. Totul a început prin anii 90, când eu am intrat în viața publică. Eram vicepreședinte al unei grupări ecologiste, aveam un birou și cunoșteam toate oficialitățile. În plus, frecventam, împreună cu Luminița, Mănăstirea Sinaia - nu lipseam de la nicio liturghie. Acolo l-am cunoscut pe Ioanichie Șomcutean, care vorbea despre un schit pe care l-ar conduce el în păduri, undeva sus, unde să fie departe de lume. La vremea aia citeam foarte mult despre părinții pustiei, sihaștri, isihaști, liniștire etc. Ideea lui Ioanichie m-a cucerit și i-am propus să-l ajut.