Multe lucruri ne-a învăţat pe noi Cristos. Se spune că dacă orice-am face l-am avea pe El în minte, nimic nu ar ieşi altfel decât bine. De ce oare o fi aşa? Simplu, pentru că El ne-a arătat că se poate orice, cu condiţia să avem credinţă cât un bob de muştar.
Stai, zice câte unul - Cristos este însuşi Dumnezeu, nu? Că aşa zice Crezul despre El: „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”. Şi dacă este însuşi Dumnezeu, sigur că la el se poate orice. „Nu te pripi, îi zic teologii unuia ca acesta, bagă de seama: Cristos are o dublă natură - de Dumnezeu şi de om. Şi toate cele omeneşti el le-a trăit prin natura lui de om”.
Stai, zice câte unul - Cristos este însuşi Dumnezeu, nu? Că aşa zice Crezul despre El: „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat”. Şi dacă este însuşi Dumnezeu, sigur că la el se poate orice. „Nu te pripi, îi zic teologii unuia ca acesta, bagă de seama: Cristos are o dublă natură - de Dumnezeu şi de om. Şi toate cele omeneşti el le-a trăit prin natura lui de om”.
Când aud argumente de acest tip, mi se pare că ele sunt cu adevărat minunate şi e o plăcere să le înţeleg. Mi se luminează multe când aud aşa ceva. Rămâne, însă, o întrebare pe care mi-o pun mereu: „De unde ştii tu, teologule, preotule, propovăduitorule al creştinismului, că lucrurile stau întocmai aşa?” În Evanghelii nu scrie nicăieri că faptele lui Cristos sunt ale omului Cristos. Abia Pavel, care a fost un mare filosof, a început să dea explicaţii şi, după el, o seamă de alţi filosofi s-au luptat să ne lămurească. Dar pe ei cine i-a lămurit, oare? Pe toţi cei de genul Teofil Părăian, cine-i lămureşte? Se spune că Duhul Sfânt, cel care a venit printre noi odată cu înălţarea lui Cristos la ceruri. Dar pe popa Corogeanu care a răstignit o femeie ca să scoată diavolii din ea şi femeia a murit, cine l-o fi lămurit? Ei, aici ni se spune că pe unii îi lămureşte însuşi Satana, care le apare în chip de Cristos. "Atenţie, ne avertizează slujitorii Bisericii, Satana se poate deghiza atât de bine, încât dacă nu eşti super-antrenat, nici nu-ţi dai seama că e el, ci crezi că e însuşi Cristos."
Bun, mă gândesc. Şi atunci de unde pot să ştiu eu, un om oarecare, mai mult sau mai puţin priceput la astfel de rafinamente, pe care dintre slujitorii Bisericii i-a lămurit Cristos, şi pe care i-a lămurit Satana, deghizat în Cristos? Pentru mine asta e important. Eu mă duc să mă spovedesc la părintele X şi acela îmi spune ce am greşit şi ce trebuie să fac ca să şterg efectele greşelii. Şi dacă ceea ce-mi spune el e de la Satana, care vrea în felul asta să mă prindă? Cine mă asigura pe mine că vorbele părintelui X sunt în regulă şi că pot să le urmez liniştit? Aici, răspunsurile sunt dezarmant de simple. De obicei, ţi se spune că important nu e popa la care te spovedești, ci faptul că te spovedești. Dacă o faci cum trebuie, cu inima curată, are grijă Dumnezeu să nu te înveţe popa respectiv de-ale lui Satana. Alteori, ţi se zice să studiezi Sfânta Scriptură, ca să poţi vedea dacă ceea ce-ţi spune popa e conform cu ce scrie acolo. Amândouă aceste răspunsuri mi se par cam aiuritoare.
Am fost şi eu la spovedit, pe vremea când locuiam în Sinaia. Mă duceam la Părintele Ioanichie - Dumnezeu să-l ierte. Om simplu, fără pretenţii intelectuale deosebite, nu era un rafinat cu care să discute lumea subtilităţi teologice, însă avea o credinţă puternică, de nestrămutat. Spovedania o făceam cam aşa: eu stăteam în genunchi, iar Ioanichie îmi punea întrebări pe care le citea dintr-o carte - un îndreptar pentru duhovnici. O astfel de carte conţine lungi liste cu păcate posibile, care merg de la "Ai furat?" până la "Te-ai împreunat cu animale?" Cel care se spovedeşte pe baza unui astfel de îndreptar, nu are altceva de făcut decât să răspundă prin da sau nu. Duhovnicul bifează păcatele comise, iar la sfârşit ia o altă carte (sau poate e tot prima), unde scrie ce fel de canoane trebuie să i se dea păcătosului. De exemplu: „înjurat în biserică - 20 de zile de post; poftit femeia altuia - trei luni cu câte 50 de mătănii pe zi şi aşa mai departe”. Mă gândesc că un duhovnic pe care l-a înşelat Satana apărându-i în chip de Cristos, poate să-i dea păcătosului pedepse care nu corespund regulilor. De exemplu, unui beţiv să-i dea mătănii, dar să nu-i interzică să bea - de aia şi cred că există foarte mulţi oameni care continuă să practice un viciu condamnat de Biserică, făcând în acelaşi timp diverse canoane datorită cărora cred ei că sunt iertaţi de Dumnezeu. Ei, ce ne facem? De unde ştim că popa e unul bun, care-ţi spune exact ce scrie la carte şi nu unul înşelat, care-ţi spune să faci ce crede el pentru că i-a apărut lui Cristos în vis şi l-a învăţat cum se face treaba?
Al doilea răspuns, cel cu studiul temeinic al Sfintei Scripturi, e la fel de inconsistent, întrucât oricât aş studia eu, nu pot avea interpretarea corectă, în lipsa iluminării pe care se spune că o primesc creştinii atunci când se călugăresc ori când sunt hirotonisiţi preoţi. Pot să studiez eu zi şi noapte, nu ajung la înţelegerea la care ajunge un fiu de cioban care a slujit la porci doi ani şi după aia a primit rasa de călugăr - aşa se pare că stau lucrurile. Bine, mai e şi teoria cu vasele alese, conform căreia Dumnezeu alege el pe cine să ilumineze, aparent fără niciun motiv, în realitate, însă, din motive numai de El știute. Aşa, de exemplu, a păţit chiar Pavel, care a primit iluminarea pe când mergea pe drumul Damascului.
Nefiind eu vreun vas ales, întrebarea despre care vorbeam la început, rămâne: „de unde ştii tu, cel care-mi explici mie cum stau lucrurile cu Cristos, care este adevărul?”
Bun, mă gândesc. Şi atunci de unde pot să ştiu eu, un om oarecare, mai mult sau mai puţin priceput la astfel de rafinamente, pe care dintre slujitorii Bisericii i-a lămurit Cristos, şi pe care i-a lămurit Satana, deghizat în Cristos? Pentru mine asta e important. Eu mă duc să mă spovedesc la părintele X şi acela îmi spune ce am greşit şi ce trebuie să fac ca să şterg efectele greşelii. Şi dacă ceea ce-mi spune el e de la Satana, care vrea în felul asta să mă prindă? Cine mă asigura pe mine că vorbele părintelui X sunt în regulă şi că pot să le urmez liniştit? Aici, răspunsurile sunt dezarmant de simple. De obicei, ţi se spune că important nu e popa la care te spovedești, ci faptul că te spovedești. Dacă o faci cum trebuie, cu inima curată, are grijă Dumnezeu să nu te înveţe popa respectiv de-ale lui Satana. Alteori, ţi se zice să studiezi Sfânta Scriptură, ca să poţi vedea dacă ceea ce-ţi spune popa e conform cu ce scrie acolo. Amândouă aceste răspunsuri mi se par cam aiuritoare.
Am fost şi eu la spovedit, pe vremea când locuiam în Sinaia. Mă duceam la Părintele Ioanichie - Dumnezeu să-l ierte. Om simplu, fără pretenţii intelectuale deosebite, nu era un rafinat cu care să discute lumea subtilităţi teologice, însă avea o credinţă puternică, de nestrămutat. Spovedania o făceam cam aşa: eu stăteam în genunchi, iar Ioanichie îmi punea întrebări pe care le citea dintr-o carte - un îndreptar pentru duhovnici. O astfel de carte conţine lungi liste cu păcate posibile, care merg de la "Ai furat?" până la "Te-ai împreunat cu animale?" Cel care se spovedeşte pe baza unui astfel de îndreptar, nu are altceva de făcut decât să răspundă prin da sau nu. Duhovnicul bifează păcatele comise, iar la sfârşit ia o altă carte (sau poate e tot prima), unde scrie ce fel de canoane trebuie să i se dea păcătosului. De exemplu: „înjurat în biserică - 20 de zile de post; poftit femeia altuia - trei luni cu câte 50 de mătănii pe zi şi aşa mai departe”. Mă gândesc că un duhovnic pe care l-a înşelat Satana apărându-i în chip de Cristos, poate să-i dea păcătosului pedepse care nu corespund regulilor. De exemplu, unui beţiv să-i dea mătănii, dar să nu-i interzică să bea - de aia şi cred că există foarte mulţi oameni care continuă să practice un viciu condamnat de Biserică, făcând în acelaşi timp diverse canoane datorită cărora cred ei că sunt iertaţi de Dumnezeu. Ei, ce ne facem? De unde ştim că popa e unul bun, care-ţi spune exact ce scrie la carte şi nu unul înşelat, care-ţi spune să faci ce crede el pentru că i-a apărut lui Cristos în vis şi l-a învăţat cum se face treaba?
Al doilea răspuns, cel cu studiul temeinic al Sfintei Scripturi, e la fel de inconsistent, întrucât oricât aş studia eu, nu pot avea interpretarea corectă, în lipsa iluminării pe care se spune că o primesc creştinii atunci când se călugăresc ori când sunt hirotonisiţi preoţi. Pot să studiez eu zi şi noapte, nu ajung la înţelegerea la care ajunge un fiu de cioban care a slujit la porci doi ani şi după aia a primit rasa de călugăr - aşa se pare că stau lucrurile. Bine, mai e şi teoria cu vasele alese, conform căreia Dumnezeu alege el pe cine să ilumineze, aparent fără niciun motiv, în realitate, însă, din motive numai de El știute. Aşa, de exemplu, a păţit chiar Pavel, care a primit iluminarea pe când mergea pe drumul Damascului.
Nefiind eu vreun vas ales, întrebarea despre care vorbeam la început, rămâne: „de unde ştii tu, cel care-mi explici mie cum stau lucrurile cu Cristos, care este adevărul?”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu