Mici poeme in proza ale lui Baudelaire(24)

Proiectele

Plimbîndu-se printr-un întins parc singuratic, îşi zicea: „Ce frumoasă ar fi într-un costum de curte, încărcat şi fastuos, coborînd, în atmosfera unei seri frumoase, treptele de marmură ale unui palat, în faţa marilor peluze şi a bazi­nelor! Căci are în chip firesc înfăţişarea unei prinţese."

Mai tîrziu, trecînd pe o stradă, se opri înaintea unei prăvălii de gravuri, şi, găsind într-un carton o stampă cu un peisaj tropical, îşi spuse: „Nu! Nu într-un palat aş vrea să mă bucur de scumpa ei viaţă. Nu ne-am simţi la noi. De altfel, pereţii cernuţi cu aur n-ar lăsa niciun loc ca să-i agăţ portretul; în galeriile solemne n-am găsi nici un loc pentru intimitate. Neapărat, ca să mă îndeletnicesc cu visul vieţii mele, aici ar trebui să locuiesc."

      Şi, tot cercetînd amănuntele gravurii, continuă în gînd: „Pe ţărmul mării, o frumoasă căsuţă de lemn, învăluită în copaci bizari şi strălucitori, al căror nume l-am uitat... în aer, o îmbătătoare mireasmă, nedesluşită... în căsuţă, un puternic parfum de trandafiri şi de mosc..., mai departe, dincolo de mica noastră proprietate, vîrfuri de catarge legănîndu-se la valuri..., în jurul nostru, dincolo de odaia luminată de-o lucoare cernută prin storuri, împodobită cu proaspete rogo­jini şi cu flori ameţitoare, cu rare scaune de lemn greu şi întunecat, de un rococo portughez (unde s-ar odihni atît de liniştită, făcîndu-si vînt cu evantaiul, fumînd tutun puţin amestecat cu opiu!), dincolo de pridvor, hărmălaia păsărilor îmbătate de lumină, flecăreala micilor negrese..., şi, noaptea, ca să-mi slujească de acompaniament visărilor, cîntecul jeluind al copacilor foşnitori, al melanco­licilor filao! Da, fără doar şi poate, acolo e decorul pe care-l căutam. Ce-aş face cu un palat!”

Şi mai departe, cum se ducea pe-o mare alee, văzu un han curăţel, unde, la o fereastră înveselită de perdele de indian împestriţat, se aplecau două capete rîzătoare. Şi numaidecît: „Trebuie — îşi zise — să-mi fie gîndul un mare vaga­bond ca să colind aşa departe căutînd ce se află aşa de aproape. Plăcerea şi feri­cirea sunt la primul han întîlnit, la hanul întîmplării, atît de darnic în desfătări. Un foc bun, faianţe bătătoare la ochi, o cină bunicică, un vin tare, şi un pal foarte încăpător cu cearşafuri cam aspre, răcoritoare însă; ce poate fi mai bine?"

Şi întorcîndu-se singur la el acasă, la ceasul cînd poveţele înţelepciunii nu mai sunt înăbuşite de fremătarea vieţii de afară, îşi zise: „Am avut azi, în vis, trei locuinţe unde am găsit o plăcere egală. De ce să-mi canonesc trupul să-şi schimbe locul, cînd sufletul meu călătoreşte atît de sprinten? Şi la ce bun să-mi duc proiectele la îndeplinire, cînd proiectul în el însuşi e o bucurie care îmi ajunge?"