Mici intamplari cu animale (120)

Ploile repezi de vară sunt plăcute sălbăticiunilor mari. După zăduf şi după muscăria care le necăjeşte, animalele stau bucuros în duşul răcoritor. Adeseori, prinzîndu-mă un asemenea ropot de ploaie adăpostit sub cetina vreunui molid din margine de poiană sau de tăietură, am văzut ziua mare cerbi, ciute, că­prioare, mistreţi, ieşind la larg şi stînd în ploaie, fără să pască, numai de dragul ploii. Dar am văzut şi ciută cu viţel şi că­prioară cu ied conducîndu-i la adăpost cînd a început aversa.

Caprele negre şi căprioarele parcă presimt mai ales furtunile cu grindină şi din bună vreme caută adăposturi, unele ciudate. În două rînduri am avut prilejul să constat aceasta.

Eram într-o vară la munte şi dibuiam după căpriori prin nişte tăieturi întinse, care treceau peste mai multe creste şi văi. Deodată s-a învolburat cerul şi s-au ridicat năprasnic zmei de nori. Primii şerpi de foc străbăteau văzduhul. Nu aveam îm­prejurul meu nici un adăpost sub care aş fi putut găsi apărare. Mi-am adus aminte că dincolo de o culmisoară era o baracă veche, părăsită, în care odinioară stătuseră muncitorii de la exploatare. Ştiam că-i descheiată, dar oricît de slabă ar fi fost tot era un fel de scut. M-am grăbit spre ea şi mai aveam de făcut vreo sută de paşi pînă acolo, cînd au început să curgă săgeţile aspre ale grindinii. Am intrat fuga pe uşa deschisă şi... era să cad pe spate de spaimă: în baracă mişcare nebună, sarituri, bufneli. În clipa următoare zbugheşte pe lîngă mine o căprioară, după ea cu doi iezi. Se refugiaseră, presimţind grin­dina, în acest loc tăcut şi părăsit demult de oameni, pe care desigur că bătrîna îl cunoştea şi îl mai căutase şi altă dată la nevoie. Noroc că de data aceasta grindina nu era mare, şi nu cred să fi omorît vreun ied, aşa cum ştiu că s-a întîmplat în alte rînduri, cînd a căzut piatră mare.

În alt an, tot vara, eram în gol de munte, departe de liziera pădurii., Văd norii adunîndu-se şi înnegrind tot mai mult cerul. Ştiam, nu departe, un fel de peşteră: o lespede de stîncă făcea streaşină largă, sub ea peretele de piatră era scobit. Acolo m-am adăpostit de ploaie de cîteva ori şi o dată am făcut şi popas de noapte. Plec într-acolo cu paşi grăbiţi. Cînd ajung în apro­piere, cîinele pe care îl aveam cu mine începe să dea semne de nelinişte, apoi se repede lătrînd. Aud huruială şi sărituri, ca de o turmă întreagă. Ajuns la streaşină, am găsit nenumă­rate urme de capră neagră, proaspete. Un ciopor mare, pre­simţind furtuna, s-a adăpostit aici de cu bună vreme. Grindina, cît bobul de porumb, a început să cadă abia după o jumătate de ceas şi din belşug. Caprele simţiseră cu mult înainte că n-are să fie ploaie „curată", ci vine primejdia gheţii.

Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor