Masculin - feminin

Subiectul homosexualităţii este unul dintre cele care nu se epuizează niciodată. Lucrurile sunt, dintr-un anumit punct de vedere, foarte limpezi: homosexualii există şi au drepturi, iar oamenii se împart în categorii cuprinse între două extreme - cei care sunt de acord cu orice doresc homosexualii şi cei care nu sunt de acord cu nimic în ceea ce-i priveşte.
În opinia mea, una dintre cele mai condamnabile poziţii pe care le poate avea un om cu privire la această chestiune este cea exprimată prin cuvintele: „n-au decât să facă ce vor în intimitatea lor; câtă vreme nu îmi aduc mie niciun prejudiciu este OK”. Spun că această poziţie este condamnabilă pentru că este totalmente egoistă şi pentru că nu ţine seama decât de prezent.

De ce este egoistă? Pentru că pune preţ exclusiv pe ceea ce i se întâmplă celui care o formulează. „Faceţi ce vreţi câtă vreme nu mă afectaţi pe mine”, spun exponenţii acestei poziţii. Dar la fel ar putea spune cineva „n-aveţi decât să omorâţi bătrâni în azile, câtă vreme nu mă omorâţi pe mine, este OK” şi cred că nu ar fi nevoie de mai multe argumente ca să devină limpede că teoria cu pricina este profund egoistă.

De ce ţine seama numai de prezent? Pentru că proliferarea, extinderea şi - eventual - generalizarea homosexualităţii poate pune în pericol însăşi existenţa omenirii, inclusiv a urmaşilor celor care susţin teoria „faceţi ce vreţi până nu mă afectaţi pe mine”. Să ne închipuim că peste un număr de decenii, urmaşii lui Giculescu, cel care astăzi acceptă homosexualitatea câtă vreme nu-l deranjează pe el personal, nu găsesc parteneri pentru naşterea de copii. Familia lui Giculescu îşi încheie existenţa. Oare această posibilitate nu-l afectează nicicum pe Giculescu - cel de azi? Dacă nu, atunci eu cred că el este un individ pe a cărui părere nu trebuie pus niciun preţ. Dacă însă îl afectează, atunci ar trebui să-şi reconsidere poziţia cu privire la homosexualitate.

Ce ar trebui să facă, aşadar, un om obişnuit? Ce poziţie să adopte el faţă de homosexualitate?

Eu unul consider că homosexualitatea trebuie să fie acceptată că unul dintre chipurile de manifestare ale fiinţei. Nu trebuie nici condamnată, nici batjocorită, nici compătimită. Pur şi simplu, trebuie constatat şi acceptat că ea există. Mai departe, cred că trebuie ca noi ceilalţi, cu toţii, să facem o campanie permanentă, pe întreg parcursul vieţii noastre de oameni conştienţi, pentru valorile heterosexualităţii. Trebuie să luptăm pentru noţiuni fundamentale, cum ar fi cea de familie compusă din mamă de sex feminin, tată de sex masculin şi copil născut de mama de sex feminin pe cale naturală, în urma contactului sexual repetat cu tatăl de sex masculin. Trebuie să ne activăm cumva. Să vorbim despre frumuseţea copiilor noştri, să ne mândrim că îi avem, mamele să spună peste tot cât sunt de mândre că au născut, taţii să povestească despre felul în care au descoperit ce mult seamănă băieţii lor cu ei înşişi în vremea în care erau copii. Cred că trebuie să ne apărăm dreptul de a fi heterosexuali, pentru că iată, am ajuns vremuri în care el nu mai este înţeles de la sine. De ce aşteptăm poziţia oficială a statului, ori a Bisericii? Ce importantă au ele, până la urmă? Noi suntem cei care putem mişca lucrurile. Noi suntem cei care dorim ca omenirea să existe în continuare, miliarde de ani, în baza principiului „masculin-feminin”.

Nu, nu cred că trebuie să ne constituim în asociaţii. Trebuie doar să ne afirmăm heterosexualitatea, la fel cum femeile îşi afirmă feminitatea. Atât.