Mici intamplari cu animale (123)

Cînd se zguduie pămîntul la cutremur a fost des observată spaima animalelor de casă, spaimă care s-a manifestat prin comportări ciudate şi care au premers binişor cutremurului sim­ţit de oameni. Păcat că aceste observări au fost prea rar cu­prinse în scris, au circulat oral şi s-au pierdut în uitare. Profesorul universitar dr. V. S. din Cluj ne scria: Doctorul L. din Capitală avea o căţeluşă pe care o ţinea în casă. În noaptea marelui cutremur din 10 noiembrie 1940, la orele trei şi un sfert, doctorul e trezit din somn; căţeluşa urla, a sărit pe pat, a început să zgîrie uşa. Stăpînul i-a deschis-o, mirat şi indignat că a fost tulburat. Animalul a alergat pe scări în jos, dar îndată s-a întors dînd semne de mare nelinişte. Apoi iarăşi a năvălit pe scări pînă în stradă, urlînd sinistru. Intri­gat de aceste manifestări neobişnuite, doctorul şi-a luat degrabă pe el o haină şi a coborît în stradă ca să-şi caute cîinele. La cîteva minute după ce a ajuns afară s-a produs cutremurul.

După puţine zile de la cutremurul din 1940 am luat parte la o vînătoare în hotarul comunei Dostat, aproape de Sibiu. Stînd de vorbă cu sătenii gonaşi i-am întrebat despre ceea ce  au păţit în noaptea cutremurului. Mi-au povestit:

Satul dormea liniştit, cînd deodată au început să urle cîinii a pustiu şi s-au stîrnit ca de mare primejdie toate orătăniile din curţile oamenilor. Găinile, raţele, gîştele, curcile glăsuiau în alarmă extremă; care au putut au ieşit din coteţe, din sure, au coborît din poduri şi au năzuit spre lărgime. S-au umplut uli­ţele satului de galiţe speriate de moarte. Au ieşit îndată şi oa­menii ca să vadă ce fel de primejdie s-a abătut de a ridicat toate păsările de la un capăt al satului la altul.

După puţină vreme au simţit sătenii frămîntarea pămîntului, sinistrele sunete ale adîncului, zguduiturile, care şi aici erau destul de puternice.

Între presimţirea cîinilor şi a păsărilor şi între primele zgu­duituri trebuie să fi trecut cinci minute, dacă nu mai mult. Doar pînă s-au alarmat, pînă au ajuns pe drum păsările, pînă s-au tre­zit oamenii şi unii dintre ei au ieşit să vadă ce-i, a trebuit să treacă cel puţin acest interval de timp.

 *

Numai dintr-o coincidenţă norocoasă pot rezulta observaţii asupra atitudinii sălbătăciunilor în timpul cutremurelor de pă­mînt, care se produc cu totul pe neaşteptate. Cine a putut oare observa ce a făcut un animal din sălbătăcie la orele trei şi două­zeci în noaptea cutremurului din 1940? Ziua, păsările ar putea fi observate mai uşor; dar jivinile cu păr ale pădurilor şi ale lanurilor? Iată totuşi consemnată o asemenea coincidentă.

Inginerul M. C. se găsea în dimineaţa zilei de 21 octombrie 1940 la vînătoare de capre negre în Munţii Făgăraşului, în­soţit de paznicul Haşu. Pe cînd încercau să treacă un jgheab deosebit de primejdios, deodată de deasupra lor, la o distanţă pe care au apreciat-o la vreo cincizeci de paşi, acolo unde jghea­bul se ascundea în jepărie, aud un răcnet puternic. Cei doi se opresc ţintuiţi locului, vînătorul îşi pregăteşte grăbit arma; cel ce a răcnit nu putea să fie decît urs. Urletul s-a mai repetat încă de două ori; era în el şi notă de spaimă şi de durere, aşa cum urlă unii dintre urşi cînd primesc glonţul. Ursul a tăcut şi a plecat, fără să fie văzut. Vînătorul şi paznicul au urcat repede jgheabul, apoi s-au aşezat să se odihnească pe un dinte de stîncă de deasupra prăpastiei.                                                  

„Nici n-am apucat să răsuflăm de cîteva ori, povesteşte vî­nătorul, şi am simţit că mă cuprinde un fel de ameţeală. O clipă, două, parcă s-a învîrtit lumea cu mine, parcă nu aveam sub mine reazemul solid al pămîntului. Am crezut că e urma­rea urcuşului grăbit pe jgheab în sus şi, cum aşa ceva nu mi s-a mai întîmplat după eforturi şi mai mari, nu m-am bucurat de loc de acest semn rău. Poposind acolo oleacă, nu ştiu de ce mi-a venit în minte oare cum ar fi dacă un cutremur de pă­mînt ar prăvăli deodată la vale coastele astea... cu noi cu tot".

Vînătorul a găsit apoi şi locul unde zăcuse ursul care a răc­nit şi apoi a fugit. De oameni, pe care nu i-a putut simţi, nu s-a speriat, iar speriaţi de oameni doar puii de urs dau glas, nu şi urşii mari. Şi era urlet de groază şi de durere. În zadar au încercat cei doi să-şi explice lucrul acesta.

Spre seară vînătorul a împuşcat un ţap negru, care însă a rămas căzut în vîrful unui turn de stîncă din apropierea lo­cului întîmplării cu ursul. Era prea tîrziu ca să se poată urca pînă la ţap, locul fiind rău şi primejdios. A rămas ca dimineaţa să vină paznicul şi să-l ridice. Oamenii s-au întors în bordeiul lor din stîncărie.

A doua zi dimineaţă a venit paznicul cu ţapul în spate. Era galben la faţă — trecuse printr-o spaimă mare. Şi-a povestit păţania:

„Nu prinsei bine să ies din jgheabul de unde ne-a răcnit ursul, şi a început iarăşi să răcnească, de credeai că-l spinteca cineva. Pe mine m-a simţit de bună seamă. A început să arunce pe jgheab la vale bolovani cît capul. Credeai că ar curge rîu de pietre şi parcă bubuia şi se mişca pămîntul sub mine. Dacă ursul făcea ieri comedia asta şi slobozea asupra noastră bolo­vani pe cînd noi eram în jgheab, nu mai ieşeam de acolo !"

Haşu nu avea năravul minciunii, spaima care i se vedea pe fată încă era mărturie. Oamenii, munteni vechi, cunoşteau obiceiurile urşilor. Poate să fie drept că ursul uneori aruncă cu cioate şi cu bolovani asupra cîinilor care îl atacă, dar om de crezare parcă n-a dovedit lucrul acesta. însă de data aceasta, ursul nu numai că a răcnit ciudat, ca şi în cealaltă zi, ci a slobozit asupra omului un adevărat bombardament de bolo­vani, rostogolindu-i pe jgheab în jos. De necrezut. Dar Haşu nu era mincinos. Ce să fie?

După cîteva zile vînătorul a coborît în lumea de jos şi a aflat din ziare că în dimineţile de 21 şi 22 octombrie au fost cutremure de pămînt. Pe acestea le-a simţit ursul care a răc­nit de spaimă şi a fugit. Cu cîteva minute mai tîrziu a simţit pentru prima dată şi vînătorul cutremurul, pe care îl credea o ameţeală a lui. Iar a doua oară nu ursul a pornit avalanşa de bolovani, ci aceştia se dislocaseră din cauza cutremurului şi s-au rostogolit pe jgheabul strîmt în jos.

Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor