Ridicarea de sub patimă

Cum e firesc, în perioada premergătoare nașterii lui Cristos, mă gândesc mai mult decât de obicei la cele sfinte. La întorc pe toate părțile, le pun la îndoială, caut argumente ca să nu mă mai îndoiesc, uneori le aflu, alteori nu. Cine știe, poate că asta e o formă de rugăciune - gânditul intens la Dumnezeu.
De câteva zile, mintea îmi stă în mod critic la „modelul” Cristos. Piatra de temelie a învățăturii creștine este întruparea lui Dumnezeu în Cristos, care a venit să ne mântuiască de păcate. Cristos, având o dublă natură, de Dumnezeu și de om (natură teandrică), s-a așezat în față noastră și ne-a zis: „Iată-mă, sunt aici. Eu sunt modelul vostru. Eu vă arăt că lumea poate fi biruită, în așa fel încât să trăiți în Dumnezeu și să nu va atingă niciun fel de rău. Eu pot orice - inclusiv să înving moartea. Dar și voi, dacă veți avea numai puțină credință - cât un bob de muștar - veți putea face tot ce fac eu ba încă lucruri și mai mari.” După care, Cristos ne-a și arătat ce poate: a transformat apa în vin, a hrănit mii de oameni cu câteva pâini, a redat vederea orbilor, a alungat demoni, a înviat morți. Lucruri pe care de-atunci, nu știu dacă le-a mai făcut cineva așa, în văzul lumii. 

Una din demonstrațiile importante pe care ni le-a făcut Cristos este aceea că omul poate rezista oricărei ispite. După cum se știe, la sfârșitul celor patruzeci de zile pe care Cristos le-a petrecut în pustiu fără să mănânce, a venit diavolul și l-a provocat în fel și chip. Cea mai tare dintre ispite a fost ultima și pe ea o descrie Matei în felul următor:
   8. ...diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt şi I-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava
   9. Şi I-a zis Lui: Acestea toate Ţi le voi da Ţie, dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie.
 10. Atunci Iisus i-a zis: Piei, satano, căci scris este: „Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti”. (Matei.IV)
După cum se poate observa, Cristos are ocazia să primească totul, întreaga lume, toate bogățiile, orice ar dori, tot ce i-ar putea trece prin cap. Dar el rezistă acestei ispite, arătându-ne ce avem de făcut. Orice om, începând din acel moment, ar fi putut, dacă ar fi vrut, să reziste oricărei ispite a diavolului. Tot ce ar fi trebuit să facă ar fi fost să se gândească la Cristos și la felul în care a rezistat el unor ispite incomparabil mai mari.
După cum vedem, cei mai mulți dintre noi nu rezistă unor ispite cu mult mai mici: unii sunt ispitiți cu bani, alții cu favoruri sexuale și extrem de puțini le refuză, având în minte modelul oferit de Cristos. Dar ăsta este un alt subiect.

Ceea ce am remarcat eu este că Mântuitorul nu merge până la capăt cu exemplul personal. El ne dovedește, într-adevăr, că dacă dorim, dacă avem credință, putem rezista oricărei ispite. Da, așa e, zic eu, cu condiția să fim curați precum Cristos. Să presupunem că nu avem niciun păcat, exact precum Cristos. Vine un ispititor și ne zice: „dacă faci cutare lucru, îți aduc cele mai frumoase și sexy femei din toată lumea și ți le pun la dispoziție ca să faci ce vrei tu cu ele, de-acum și până la sfârșitul zilelor tale îndelungate". Oh, trebuie să recunoaștem că pentru un om căruia îi plac femeile, o astfel de ispită este puternică de tot. Dar ce ne facem cu un tânăr de 25 de ani care, la vârsta lui, și-a păstrat virginitatea? Pentru el, ispita respectivă nu e la fel de puternică. El nu știe ce înseamnă plăcerea sexuală, nu are habar ce ar simți dacă s-ar da pe mâinile unor femei pricepute, așa că nu i se pare mare lucru să spună „Nu, mulțumesc, prefer să nu am de-a face cu tine și cu vicleana ta ofertă, n-am chef să fac acele lucruri rele și să-mi pierd sufletul” etc. Sau să ne gândim la un om care are patima băuturii, care nu se mai poate opri din băut și care are o problemă când vine vorba de procurat băutură, pentru că nu are bani destui etc. Vine la el un ispititor și-i zice: „dacă faci cutare lucru, o să ai la dispoziție 100 de ani de-aici înainte toate felurile de băuturi din lume, pe alese, când vrei și cât vrei, fără să te coste niciun ban". Nu știu câți dintre băutori ar sta mult pe gânduri până să accepte oferta. Dar să ne gândim la cineva căruia nu-i trebuie alcool, care, după laptele matern, nu a băut nimic altceva decât apă plată. Pentru el, ispita în cauza nu reprezintă nimic, așa că îi vine ușor să spună: „Piei înapoia mea, satano, n-am nevoie de băuturile tale, nu-mi vând eu sufletul pentru așa ceva”.
Așadar, dacă suntem curați, fără de păcat, ne vine mult mai ușor să rezistăm unor ispite, oricât de puternice ar fi ele pentru ceilalți oameni. Dacă ne gândim bine, atunci când Cristos a fost ispitit, el era exact în această situație: nu bea, nu era afemeiat, nu avea patima banilor, nu îi trebuiau case, nu își dorea servitori etc. Pentru el, toate bogățiile lumii acesteia valorau cam cât pentru mine zațul cafelei de dimineață.

Cum spuneam, Cristos nu ne dă exemplul personal în această chestiune. El nu se lasă pradă niciunei patimi, pentru ca apoi să ne arate că se poate scăpa de ea. Dacă Mântuitorul s-ar fi apucat să bea și să se îmbete zi de zi, ani în șir, ajungând să tremure, să nu mai poată vorbi coerent și să trăiască aproape numai cu vin, după care într-o bună zi s-ar fi ridicat și ar fi renunțat să bea, redevenind Cristos cel dinainte și continuându-și misiunea de ridicare a păcatului lumii, atunci am fi avut la dispoziție un neprețuit model dătător de încredere. Numai că iată, nu se știe de ce, el a ales să nu ne arate și acest lucru. El s-a limitat să ne dea exemplul celui care nu cedează ispitei pentru că este curat și nu îl interesează oferta, însă nu ne-a convins prin propriul exemplu că este posibil să mai și ieși din robia patimilor după ce le-ai slujit ani și ani de zile. Așa că îți vine să te întrebi: oare patimile pot fi învinse cu adevărat? Dacă ai apucat să le cazi în brațe, mai poți să ieși de-acolo, redevenind ce-ai fost? Nu cumva însuși Cristos s-a temut de căderea în vreo patimă, știind că de acolo este posibil să nu te mai poți ridica?
Să ne gândim că Mântuitorul doar ar fi vorbit oamenilor, fără să le facă niciun fel de demonstrație. Câți dintre oameni l-ar fi crezut, auzindu-l spunând că morții pot să învie chiar și după trei zile? Probabil nimeni. Așa că el a ales să îl învie pe Lazăr și atunci multă lume a crezut în puterea lui. În general, vorbele lui Cristos au fost însoțite de minuni doveditoare, în așa fel încât oricine să aibă la dispoziție exemple clare de înfăptuire a vorbelor lui. Nu știu, atunci, de ce nu a dat el și un exemplu de ridicare din robia unei patimi - dacă nu al lui personal, măcar al cuiva dintre cei care, cu siguranță, erau în acea vreme bețivi, afemeiati, homosexuali etc. El vindecă slăbănogi, demonizați, lunatici etc, dar nu știu cum se face că nu lecuiește pe nimeni de patima beției sau de „preacurvie”. Cine este interesat, găsește AICI lista minunilor și vindecărilor făcute de Cristos.