Soarele
copleşeşte oraşul cu o lumină dreaptă şi groaznică; nisipul îţi ia ochii şi
marea străfulgeră. Lumea buimacă se prăbuşeşte mişelnic şi îşi face somnul de
după-amiază, somn care e un fel de moarte fără saţ, unde adormitul, trezit pe
jumătate, îşi gustă voluptăţile piericiunii.
În acest timp, Doroteea, tare şi mîndră ca soarele,
înaintează pe strada pustie, singură trează la
această oră sub nemărginitul azur, şi aruncînd pe lumină o pată izbitoare şi
neagră.
Merge
înainte, legănîndu-şi molatic atît de subţirele tors pe şoldurile atît de
largi. Rochia de mătase turnată pe trup, de-un ton luminos şi trandafiriu,
contrastează puternic cu întunecimea pielii şi scoate în văz boiul înalt,
spatele scobit şi sînii ascuţiţi.
Umbrela-i
stacojie, trecînd lumina ca prin sită, îi aruncă pe întunecosul chip
sîngerîndul fard al reflexelor.
Greutatea
şuvoiului de păr aproape albastru îi trage înapoi gingaşul cap şi îi dă o
înfăţişare triumfătoare şi leneşă. Grele pandelocuri zornăie tainic la urechile micuţe.
Din
cînd în cînd, briza mării saltă un colţ al fustei fîlfîitoare şi-i arată
piciorul lucitor şi minunat; şi piciorul, leit cu picioarele zeiţelor de
marmură pe care Europa le închide în muzee, îşi întipăreşte întocmai alcătuirea
pe nisipul gingaş. Căci Doroteea e aşa de uimitor cochetă încît plăcerea de a
fi admirată învinge în ea mîndria dezrobitei, şi, cu toate că liberă, umblă
fără pantofi.
Merge
aşa înainte, armonioasă, fericită că trăieşte şi surîzînd cu un alb surîs, ca
şi cînd ar zări în depărtarea întinderii o oglindă răsfrîngîndu-i umbletul şi
frumuseţea.
La ceasul cînd pînă şi cîinii gem de durere
sub soarele care-i muşcă, ce pricină temeinică o
face să meargă astfel pe lenevoasa Doroteea, frumoasă şi rece ca bronzul?
De
ce şi-a părăsit căsuţa atît de cochet aranjată, ale cărei flori şi rogojini,
cu atît de puţină cheltuială, îi fac un budoar adevărat - unde aşa de mult îi place să se
pieptene, să fumeze, să-şi facă vînt cu evantaiul, ori să se privească în
oglinda marilor sale evantaie de pene, în timp ce marea, care bate plaja la o
sută de paşi de-acolo, face pentru nehotărîtele ei visări un puternic şi monoton
acompaniament, şi ceaunul de fier, unde fierbe iahnia de raci cu orez şi cu
şofran, îi trimite, din fundul curţii, aţîţătoarele lui mirodenii?
Are
poate întîlnire cu un oarecare tînăr ofiţer care, pe îndepărtatele plaje, i-a auzit pe camarazi vorbind de vestita Doroteea.
Negreşit, naiva creatură îl va ruga să-i
descrie balul de la Operă, şi-l va întreba
dacă se poate duce acolo în picioarele goale, ca la dansurile de duminică,
unde chiar bătrânele se îmbată şi sunt ca apucate de
năbădăile bucuriei; şi apoi, încă, dacă frumoasele doamne din Paris sînt toate mai frumoase
ca ea.
Doroteea
e admirată şi răsfăţată de toţi, şi ar fi cu adevărat fericită dacă n-ar trebui
să grămădească piastru pe piastru ca să-şi răscumpere sora care a împlinit
unsprezece ani, şi care e de pe-acum bine pîrguită, şi atît de frumoasă! Va izbuti, fără îndoială, buna Doroteea: stăpînul copilei
e aşa de zgîrcit, prea zgîrcit ca să-şi dea seama de-o altă frumuseţe
decît a banilor!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu