Mici intamplari cu animale (123)

Cînd se zguduie pămîntul la cutremur a fost des observată spaima animalelor de casă, spaimă care s-a manifestat prin comportări ciudate şi care au premers binişor cutremurului sim­ţit de oameni. Păcat că aceste observări au fost prea rar cu­prinse în scris, au circulat oral şi s-au pierdut în uitare. Profesorul universitar dr. V. S. din Cluj ne scria: Doctorul L. din Capitală avea o căţeluşă pe care o ţinea în casă. În noaptea marelui cutremur din 10 noiembrie 1940, la orele trei şi un sfert, doctorul e trezit din somn; căţeluşa urla, a sărit pe pat, a început să zgîrie uşa. Stăpînul i-a deschis-o, mirat şi indignat că a fost tulburat. Animalul a alergat pe scări în jos, dar îndată s-a întors dînd semne de mare nelinişte. Apoi iarăşi a năvălit pe scări pînă în stradă, urlînd sinistru. Intri­gat de aceste manifestări neobişnuite, doctorul şi-a luat degrabă pe el o haină şi a coborît în stradă ca să-şi caute cîinele. La cîteva minute după ce a ajuns afară s-a produs cutremurul.

Iurie Darie - o mare pierdere

La moartea fiecărui actor, cântăreț, scriitor etc, aud sumedenie de fraze mai mult sau mai puțin întortocheate, care în esență spun un singur lucru: „o mare pierdere”. Zilele astea, spre exemplu, foarte mulți oameni deplâng dispariția lui Iurie Darie și transmit pretutindeni mesajul de care vorbeam: „o mare pierdere pentru cinematografia și pentru scena românească”.

Cutremure

Se tot vorbeşte de cutremure în ultima vreme, aşa că nu am cum să nu-mi amintesc de cele două pe care le-am prins: cel din 1977 şi cel din 1986.
Pe cel din 77 l-am „petrecut” la Sinaia. Eram elev în clasa a zecea şi locuiam împreună cu mama în casa din Calea Codrului. Ea era profesoară la liceu şi în acea zi de 4 martie avea ore la seral, deci venea acasă destul de târziu. Îmi amintesc că stăteam în camera mea, la birou, afundat într-un fotoliu cu speteaza foarte înaltă şi citeam. Am auzit uşa la sufragerie, am auzit-o pe mama spunând „bună seara”, i-am răspuns, apoi ea a mers direct către bucătărie. Ca să ajungă acolo, trebuia să treacă printr-un fel de vestibul, aflat chiar în spatele meu. Din el puteai intra şi în bucătărie şi în baie şi în camera mea. Am auzit paşii mamei în acel vestibul şi m-am întrebat dacă intră la mine în cameră ca să vadă ce fac, aşa că am ascuns cartea sub un caiet studenţesc în care scriam pentru matematică. Şi, chiar în acea secundă, a început cutremurul.