Iurie Darie - o mare pierdere

La moartea fiecărui actor, cântăreț, scriitor etc, aud sumedenie de fraze mai mult sau mai puțin întortocheate, care în esență spun un singur lucru: „o mare pierdere”. Zilele astea, spre exemplu, foarte mulți oameni deplâng dispariția lui Iurie Darie și transmit pretutindeni mesajul de care vorbeam: „o mare pierdere pentru cinematografia și pentru scena românească”.

Dar lucrurile, la rigoare, ar trebui interpretate puțin altfel. Iurie Darie avea 83 de ani și, de multă vreme, nu mai făcea niciun film și nu mai juca niciun rol în nicio piesă. El ajunsese, precum aproape fiecare om când i se apropie sorocul, o legumă. Grav bolnav, operat, purtat din spital în spital, nu mai era nici pe departe cel pe care îl știe lumea din filmele cu Brigada Diverse ori, mai recent, de pe scena Teatrului de Comedie. Dacă suntem realiști, trebuie să admitem că marea pierdere s-a produs nu acum, la moarte, ci atunci când Iurie Darie n-a mai putut să joace. În momentul ăla, însă, nimeni nu și-a manifestat tristețea, toată lumea s-a mărginit la a citi știri despre operații, spitale și Anca Pandrea. Cumva, treaba asta e de înțeles. În fond, atunci când omul ajunge la spital, se presupune că există o șansă însemnată ca el să se vindece și, după o perioadă de convalescență, să-și reia activitatea. Ar fi ciudat să te apuci să plângi „marea pierdere” câtă vreme omul este încă în viață. Și totuși... știm foarte bine că anumite boli nu te iartă, mai cu seama când ai o vârstă respectabilă. Știm bine că odată pornit pe calea spitalelor și a operațiilor, un om de 80 de ani nu mai are nicio șansă de-a redeveni cel care a fost. Chiar dacă o mai lungește, va fi o legumă. Altfel stau lucrurile cu cei care mor tineri, în plină putere creatoare. Să ne amintim, spre exemplu, de Toma Caragiu, răpus de cutremurul din 77, la vârsta de 52 de ani. Atunci da, era corect să vorbești de o mare pierdere. Unii dintre artiștii care îmbătrânesc, iau decizia de a-și anunță retragerea. La fel fac sportivii. Și totuși n-am auzit pe nimeni deplangand decizia unui mare fotbalist de a-și pune ghetele în cui, cu toate că ăla e un moment cu adevărat trist pentru lumea fobalului. Una peste alta, moartea unui om celebru transformat în legumă nu este o mare pierdere pentru nimeni decât, eventual, pentru familia lui și pentru prietenii apropiați. Pierderea adevărată se produce atunci când acel om încetează să-și desfășoare activitatea care l-a făcut celebru și se transformă într-un om obișnuit, bolnav, obosit, înfrânt. Dumnezeu să-l odihnească pe Iurie Darie.