Mici intamplari cu animale (109)

Un vînător bătrîn povesteşte:

„Pescuiam cu undiţa pe rîul Sebeş. Pe cum se vede am nimerit ceas slab; păstrăvii erau leneşi, nicidecum nu se îndemnau să sară după musculiţele artificiale din pleasna sforii. Ce să fac? În asemenea împrejurări pescarului îi rămîne o singură posibili­tate de pierdut timpul: să schimbe musculiţele. Mă hotărăsc să o încerc şi eu. Mă aşez comod în umbra unui molid cetinos, varga o culc pe malul apei. Sfoara cu struna, în ea cu două muşte artificiale, cade din întîmplare pe un buştean rămas de la plutire pe marginea apei. Scot din buzunar cutiuţele cu colecţia de muşte şi mă apuc să montez pe o strună nouă altă serie de muşte.

Cînd arunc o privire spre rîu, văd că sfoara undiţei fuge pe buştean de-a lungul. Privesc mai atent şi, iată, văd un pui de mierlă de apă (Cinclus cinclus aquaticus) cu musca artifi­cială din pleasna strunei în cioc, trăgînd struna şi sfoara după el. Instinctiv pun mîna pe mînerul vergii şi zvîcnesc ca la păstrăvi. N-am avut noroc nici cu pasărea: i-am smuls musca din gură, fără să o prind. Dar puiul n-a vrut să se lase păgubaş; a sărit după muşte, a apucat din nou una, a ciugulit-o în plisc, nu i-a plăcut, a sărit la cealaltă şi, după ce a cercat-o si pe aceea si a constatat că e necomestibilă, a plecat deziluzionat.

În altă zi păstrăvii trăgeau bine în zănoaga opustului de la Oasa, încît nu m-am putut despărţi de apă decît seara tîrziu. În fine, plec. Mă urc pe căşita zăgazului şi, ca să scutur stropii de apă de pe muştele din sfîrcul sforii, vîntur sfoara prin aer de cîteva ori. La un moment dat simt că s-a atîrnat ceva în cîrlig; sfoara s-a întins în sus şi a rotit deasupra mea smucind. Cu ajutorul mulinetului scurtez sfoara şi văd că în musca din vîrf s-a prins un liliac. Fiind întuneric, mi-a fost peste pu­tinţă să-l desfac din cîrlig şi am fost nevoit să-l duc în capul undiţei pînă la cabana de la clocitoria de păstrăvi, distanţă de vreo doi kilometri. Aici, la lumina lămpii, cu ajutorul paznicului i-am scos liliacului cîrligul înfipt în aripă şi apoi i-am dat drumul.

Aşadar liliacul s-a păcălit cu muştele mele artificiale; era limpede că se luase după ele cînd le-a simţit fluturînd în aer". 
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor