Un vînător bătrîn povesteşte:
„Pescuiam cu undiţa pe rîul
Sebeş. Pe cum se vede am nimerit ceas slab; păstrăvii
erau leneşi, nicidecum nu se îndemnau să sară
după musculiţele artificiale din pleasna
sforii. Ce să fac? În asemenea împrejurări
pescarului îi rămîne o singură
posibilitate de pierdut timpul: să schimbe musculiţele.
Mă hotărăsc
să o încerc şi eu. Mă aşez
comod în umbra unui molid cetinos, varga o culc pe malul apei. Sfoara cu
struna, în ea cu două muşte artificiale, cade din
întîmplare pe un buştean rămas de la plutire pe
marginea apei. Scot din buzunar cutiuţele cu colecţia
de muşte şi mă
apuc să montez pe o strună
nouă altă serie de muşte.
