Mici intamplari cu animale (195)

Accidente la capre negre

Dintre vieţuitoarele mari de la noi caprele negre şi-au ales ţara cea mai aspră, ţara stîncăriilor care împung în bolta ceru­lui. Anotimpurile blînde sunt acolo mai scurte, iernile-s înde­lungate, viscolele năprasnice, hrana rară. Şi apoi terenul şi îm­prejurările, care fac să le pîndească multe accidente. Este adevărat că întreaga alcătuire a trupului, simţurile, îndemînările caprelor negre s-au adaptat modului şi locului lor de trai. Inving greutăţile vieţii, înconjură accidentele, dar acestea cer totuşi multe victime. Avalanşele, prăbuşirile de stînci şi de bolovani, alunecările în abisuri, rîurile de grohotişuri mişcă­toare care pornesc sub copite oricît de prinzatoare şi de harnice sunt acestea, toate sunt primejdii care nu pîndesc animalele din regiunile de jos. In colecţiile vînătorilor vedem adeseori trofee de capră neagră cu unul sau cu amîndouă coarnele frînte. Cum la caprele negre coarnele nu se înnoiesc, ca la cervide, urma unui accident, prăbuşire în care s-a frînt cornul, e purtată viaţa întreagă, cornul nu se mai reface. Dar vînătorii au prilejul să constate accidente şi de altă natură.

Mici intamplari cu animale (186)

Orfanul

Ce-ar fi să dau o raită prin tara caprelor negre din căldarea Sîmbetei? Trei zile; duminica dimineaţa sunt acasă. Cum e toiul verii, duminică vor izbucni în munte cetele de turişti, iar eu nu am ce căuta acolo cînd bietele capre negre sunt spe­riate. Doar caprele vreau să le văd, şi iezii cum se joacă. Dacă voi lua cu mine puşca, ea va fi numai dovadă că m-aş ţine şi eu de tagma vînătorilor.

Mici intamplari cu animale (122)

Vînătorul de capre negre care a sosit la munte pe vreme rea, dacă vede caprele negre ieşind din pădure şi năzuind la deal spre creste, e vesel, fiindcă ştie cu siguranţă că în curînd va străluci soarele. În schimb, toamna, oricît de lipsit de nori ar fi cerul, dacă observă caprele negre că se trag în jos spre pădure, se va grăbi şi el să coboare, viforul şi zăpada fiind în prag.

Mici intamplari cu animale (120)

Ploile repezi de vară sunt plăcute sălbăticiunilor mari. După zăduf şi după muscăria care le necăjeşte, animalele stau bucuros în duşul răcoritor. Adeseori, prinzîndu-mă un asemenea ropot de ploaie adăpostit sub cetina vreunui molid din margine de poiană sau de tăietură, am văzut ziua mare cerbi, ciute, că­prioare, mistreţi, ieşind la larg şi stînd în ploaie, fără să pască, numai de dragul ploii. Dar am văzut şi ciută cu viţel şi că­prioară cu ied conducîndu-i la adăpost cînd a început aversa.

Caprele negre şi căprioarele parcă presimt mai ales furtunile cu grindină şi din bună vreme caută adăposturi, unele ciudate. În două rînduri am avut prilejul să constat aceasta.

Mici intamplari cu animale (72)

În 1911, la Blaj, cînd Aurel Vlaicu s-a ridicat în văzduh cu pasărea lui şi a făcut un ocol deasupra catedralei, stolul de po­rumbei care îşi aveau casele prin turnuri s-a ridicat speriat, s-a înălţat încît abia îl mai vedeai şi n-a îndrăznit să coboare vreme de mai bine de o oră. Apoi, după mulţi ani, cînd tre­ceau pe deasupra zilnic cursele de avioane nu mai era nicio spaimă printre porumbei.