Mici intamplari cu animale (72)

În 1911, la Blaj, cînd Aurel Vlaicu s-a ridicat în văzduh cu pasărea lui şi a făcut un ocol deasupra catedralei, stolul de po­rumbei care îşi aveau casele prin turnuri s-a ridicat speriat, s-a înălţat încît abia îl mai vedeai şi n-a îndrăznit să coboare vreme de mai bine de o oră. Apoi, după mulţi ani, cînd tre­ceau pe deasupra zilnic cursele de avioane nu mai era nicio spaimă printre porumbei.

Prima cursă de avion dintre Cluj şi Bucureşti trecea peste Braşov. Odată, deviind pe deasupra Pietrei Craiului, am văzut un pîlc de capre negre fugind înnebunite de „acvila" enorma care putea să le atace. Apoi, mai tîrziu, cînd itinerarul era peste Sibiu şi treceam adeseori la mică înălţime pe deasupra Mun­telui Suru sau chiar mai spre apus, peste coastele Făgăraşului, mă delectam privind punctele negre care continuau să pască liniştite, fără semn de agitaţie sau de spaimă.

Nu mi-a fost dat să observ acum de curînd comportarea cerbilor, cînd trece pe deasupra lor avionul. Probabil că s-au obişnuit şi ei. Înainte, mai demult, am văzut însă o scenă ciudată. Priveam vara cu plăcere un pîlc de ciute cu viţei, care păşteau liniştit într-o poiană. Aud de departe zbîrnîitul unui avion, care se apropia. Apoi l-am zărit: un biplan, probabil militar, care trecea peste munte. Ciutele şi viţeii şi-au ridicat deodată capetele cu urechile ciulite. Aşteptam să o rupă la fugă. Cînd a fost însă avionul aproape deasupra lor s-a întîmplat ceva cu totul neaşteptat. Deodată, toată ceata - ciute şi viţei - s-a aruncat la pămînt şi a rămas în nemişcare pînă tîrziu după ce a trecut „primejdia" şi nu i s-a mai auzit nici vuietul. Pe rînd s-au ridicat apoi, au început să pască iarăşi, scrutînd însă des înălţimea cerului cu urechile, cu ochii.

Ciudat fel de a se apăra de o primejdie necunoscută, mai ales că aveau în apropiere pădurea...

Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor