Calatorii ciudate
Se ţine
vidra pe lîngă
ape, nici nu e isteaţă umblătoare
pe uscat, şi totuşi
uneori face drumuri lungi, pe unde nici nu te gîndeşti.
Mă aflam tocmai într-o creastă
înaltă
a Munţilor Făgăraşului,
care despărţea
versantul nordic de cel sudic, în
dîra
caprelor negre care atunci erau în alergat. Un pospai de zăpadă proaspătă
lămurea ca din carte urmele sălbătăciunilor,
adică ale caprelor negre; alte jivine nu prea umblau
pe vremea aceea prin stîncăriile
înalte.
Şi totuşi,
iată o urmă
străină.
Nu-mi cred ochilor, şi ei nu mă
pot înşela:
pîrtia
e trasă limpede şi
nimeni nu poate confunda urma de vidră
cu alceva. Vidră, aici la peste două
mii de metri, departe de ape mari, cu pîraiele mici îngheţate,
în
pustietate de stîncă!
Venea întins
dinspre miazăzi, cine ştie
de unde, în
drum lung şi greu, peste creste înalte şi
rele, năzuind probabil spre Oltul din depărtare.
Un paznic al nostru a împuşcat
o vidră cu care s-a întîlnit în golul Muntelui Oaşa
Mare. Venea dinspre Frumoasa şi trăgea cam spre iezărul
Cindrelului —
cale de patru-cinci ceasuri bune.
Îmi închipui vidra pe drum
lung, îndemnînd din picioarele scurte
în
salturi oblice şi fără
spor. Cît
de greoaie este pe uscat, si totuşi
uneori îşi ia lumea în cap şi
trece munţi înalţi,
schimbîndu-şi
locurile de vînătoare!
Dar iată
că şi
altă vietate, aceasta mică
şi legată
de pădure, o ia spre stîncării.
Dimineaţa zilei de 14 septembrie 1937 m-a prins pe marginea
lacului Bucura (două mii patruzeci şi unu de metri) din Retezat. Stăteam pe o piatra şi mă uitam împrejur. Deodată am zărit în depărtare un animal negricios, care se strecura printre
bolovanii mari ai unui grohotiş. Cu binoclul am putut distinge că e o veveriţă. Am urmărit-o cum s-a urcat tot mai sus, pînă la şaua care desparte căldarea Bucurei de obîrşia Văii Pietrelor, apoi a trecut dincolo, dispărînd din ochii mei. Am rămas nedumerit. Unde se ducea? Pe gol de munte
printre grohotişuri sălbatice, specifice acestui masiv, n-avea ce căuta. Probabil venea dintr-o pădure de jos şi se ducea spre altă pădure, pe un drum cunoscut. Or, de la locul unde am
văzut-o, pînă la marginea superioară a pădurii, în orice direcţie, e o distanţă de cîţiva kilometri în linie dreaptă şi o diferenţă de nivel de cîteva sute de metri. Ce anume a putut-o îndemna să întreprindă o astfel de călătorie pe jos, pe pămînt, şi, în plus, pe teren descoperit, unde era în orice clipă expusă atacului vreunui răpitor înaripat?
Ionel Pop - Instantanee din viata animalelor
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu