Barbati si femei (3)

Cand faci cate o judecata de genul "femeile parcheaza prost cu spatele", esti imediat catalogat drept "misogin". Tipul asta de reactie arata ca femeile si-ar dori ca nimeni sa nu formuleze vreo judecata in ceea ce le priveste (da, tocmai am formulat una si am re-devenit misogin). 

Iesirea din cercul asta e simpla: in loc sa ripostam invariabil si monoton cu cuvinte de genul "misogin", e de ajuns sa acceptam ca barbatii si femeile sunt fiinte diferite, exact cum vrabia este diferita de pitigoi. Daca am accepta asta, toate judecatile de tipul "barbatii se dau mari" ar fi perfect acceptabile, la fel cum se accepta fara comentarii judecati de genul "elefantii sunt greoi", sau "pisicile sunt viclene". 

O pledoarie pentru intelegerea faptului ca barbatii si femeile sunt fiinte diferite, exact cum sunt oaia si capra, poate fi gasita in cartea "De ce barbatii se uita la meci si femeile in oglinda" a lui Allan Pease, pe care nu pot inceta s-o recomand. Iata inca niste pasaje din aceasta carte.

Care este poziţia noastră (a autorilor)

Citind această carte, unii s-ar putea să simtă mulţumire, aroganţă sau furie. Asta pentru că, în mai mică sau în mai mare măsură, au fost victime ale filozofiilor idealiste, care susţin că femeile şi bărbaţii sînt la fel, aşa încît e cazul să ne clarificăm punctul de vedere încă de pe acum. Noi, autorii, scriem această carte pentru a vă ajuta să vă dezvoltaţi şi să vă îmbunătăţiţi relaţiile cu ambele sexe. Considerăm că bărbaţii şi femeile trebuie să aibă şanse egale în carieră, în orice domeniu şi că persoanele cu o calificare egală trebuie să primească compensaţii egale pentru un efort similar. Diferit nu intră în antinomie cu egal. Egalitatea visează libertatea de a alege să facem ceea ce dorim, iar diferenţa înseamnă că noi, ca bărbaţi sau femei, s-ar putea să nu vrem să facem aceleaşi lucruri. De pe aceeaşi listă, alegem de obicei lucruri diferite.

         Scopul nostru este să privim obiectiv relaţia dintre bărbaţi şi femei, să o explicăm din punct de vedere istoric; să avem în vedere sensurile şi implicaţiile pe care le presupune această abordare, dar şi dezvoltarea tehnicilor şi a strategiilor unei vieţi mai fericite şi mai împlinite. Noi nu ne ascundem după deget avansînd supoziţii sau clişee  politically correct sau îm-bîrligături ştiinţifice. Dacă ceva arată ca o raţă, măcăie ca o raţă, umblă ca o raţă, înseamnă că sînt destule dovezi pentru a demonstra că este o raţă şi o vom recunoaşte ca atare.

         Dovezile prezentate aici arată că persoanele de sex diferit sînt intrinsec  înclinate să gîndească în mod diferit. Noi nu sugerăm că vreunul dintre sexe ar trebui să se comporte într-un anumit fel sau că aşa i-ar fi scris.

Natură versus formare

Melissa a născut gemeni, un băiat şi o fată. Pe Jasmine a înfăşat-o într-o păturică roz, iar pe Adam într-una albastră.

         Rudele au adus tot felul de jucării pufoase şi pluşate pentru Jasmine şi o minge de fotbal american, de jucărie, pentru Adam, precum şi un tricou sportiv minuscul. Toată lumea i-a vorbit Jasminei pe un ton blînd, gîngurindu-i şi spunîndu-i ce frumoasă şi grozavă e ea, dar de obicei numai rudele de sex feminin au luat-o în braţe şi au alintat-o. Cînd au venit în vizită bărbaţii din familie, ei s-au concentrat mai ales asupra lui Adam, vorbindu-i mai tare, bătîndu-l pe burtică, aruncîn-du-l în sus şi în jos şi gîndindu-se deja că ar putea face din el un fotbalist.

         Această carte se ocupă de fapte şi realităţi. E vorba despre oameni adevăraţi, studii autentice, întîmplări şi conversaţii înregistrate, care au avut loc realmente. Nu trebuie să vă preocupe dendritele, corpus callosum, neuropeptidele, rezonanţa magnetică şi dopamina la nivelul cercetării funcţiilor creierului. Noi am făcut-o, dar vrem să păstrăm totul la un nivel cît mai simplu, pentru a fi mai uşor de citit. Ne ocupăm pe larg de o ştiinţă relativ nouă, care se numeşte sociobiologie — aceasta sudiază felul în care genele şi evoluţia ne determină comportamentul.

         Veţi constata că există concepte extrem de serioase, precum şi tehnici şi strategii susţinute din punct de vedere ştiinţific ce par a fi în majoritate de la sine înţelese sau o chestiune de bun simţ. Am lăsat deoparte toate tehnicile, practicile şi părerile care nu îşi au rădăcina sau nu sînt dovedite ştiinţific.

         Avem de-a face aici cu maimuţa modernă — maimuţa care deţine controlul asupra lumii megacalculatoarelor şi care poate ateriza pe Marte, dar despre care se poate oricînd dovedi că provine dintr-un peşte. A fost nevoie de milioane de ani pentru a ne dezvolta ca specie şi totuşi, în prezent, ne-am adîncit într-o lume a tehnologiei şi a ceea ce este  politically correct,  care nu permite prezenţa decît eventual în foarte mică măsură a părţii noastre biologice.

         Ne-au trebuit aproape 100 de milioane de ani pentru a evolua la stadiul unei societăţi suficient de sofisticate pentru ca omul să poată ajunge pe lună, dar el este totuşi nevoit să meargă la toaletă asemeni strămoşilor săi primitivi. Oamenii pot să pară oarecum diferiţi de la o cultură la alta, dar dincolo de asta, nevoile şi impulsurile noastre biologice sînt aceleaşi.

         Vom demonstra că trăsăturile noastre comportamentale diferite sînt moştenite sau transmise de la o generaţie la alta şi că, aşa cum veţi vedea, practic nu există diferenţe culturale.

         Să aruncăm acum o privire rapidă asupra felului în care a evoluat creierul nostru.

Cum am ajuns astfel

         A fost o vreme cînd bărbaţii şi femeile trăiau fericiţi la un loc şi munceau în armonie. Bărbatul se aventura zilnic într-o lume ostilă şi periculoasă, riscîndu-şi viaţa ca vînător, pentru a aduce hrană femeii şi copiilor săi, apărîndu-i împotriva animalelor sălbatice sau a duşmanilor. El şi-a dezvoltat un sistem de orientare în spaţiu pentru a găsi mai uşor hrana şi a o aduce acasă, dar şi îndemînarea necesară pentru a putea nimeri o ţintă în mişcare. Fişa postului său ar fi următoarea: vînarea prînzului — şi asta se şi aştepta de la el.

         Femeia se simţea totuşi preţuită, pentru că bărbatul îşi punea în joc şi viaţa pentru a se îngriji de familie. Reuşita lui ca bărbat era măsurată prin capacitatea de a vîna şi de a aduce acasă de-ale gurii, iar respectul de şine era măsurat prin recunoştinţa femeii lui pentru bătălia şi eforturile depuse de el.

         Familia depindea de el şi de măsura în care îşi îndeplinea datoria de vînător al prînzului şi de protector — de nimic altceva. El nu trebuia în nici un caz să „analizeze relaţia" şi nici să ducă gunoiul sau să ajute la schimbatul aşternuturilor.

         Rolul femeii era la fel de limpede. I se încredinţase purtatul copilului în pîntece, acest lucru stabilind felul în care va evolua şi se va specializa pentru îndeplinirea acestui rol. Ea trebuia să fie capabilă să supravegheze exact zona în care se afla pentru a detecta semne ale primejdiei şi avea un excelent simţ de orientare, într-un spaţiu îngust însă, folosind delimitări precise pentru a nu se rătăci şi avînd talentul să sesizeze schimbările mărunte din comportamentul şi aspectul copiilor şi adulţilor. Lucrurile erau foarte simple: el era vînătorul-prînzului, iar ea, apărătoarea-cuibului.

         Ea îşi petrecea ziua avînd grijă de copii, adunînd fructe, legume şi nuci, intrînd în legătură cu celelalte femei din grup.

         Nu trebuia să se preocupe de hrana de bază ori să se lupte cu duşmanii, iar reuşitele îi erau măsurate în raport cu capacitatea de a menţine o viaţă de familie. Respectul de sine era determinat de recunoştinţa bărbatului ei şi de felul în care acesta îi aprecia talentul de a ţine „casa" şi de a avea grijă de toată lumea. Capacitatea de a purta copii în pîntece era con-corpul unui porc sau al unui cal sau faptul că ADN-ul nostru este în proporţie de 97,5% identic cu al gorilei şi de 98,4% cu al cimpanzeului. Singura diferenţă în raport cu celelalte animale este capacitatea noastră de a gîndi şi de a plănui. Celelalte animale nu pot decît să reacţioneze la diverse situaţii în funcţie de moştenirea genetică a creierului lor şi printr-o repetare de comportament. Ele nu pot gîndi, ci doar reacţiona.

         Majoritatea oamenilor acceptă şi recunosc faptul că animalele acţionează în funcţie de instincte, care le determină în mare măsură comportamentul. Acest comportament instinctiv este uşor de perceput — păsările cîntă, broaştele orăcăie, cîinii ridică piciorul şi pisicile îşi vînează prada stînd la pîndă. Acestea nu sînt comportamente intelectuale, drept pentru care mulţi oameni fac cu greutate legătura între acest comportament şi comportamentul lor. Ignoră pînă şi faptul că şi comportamentele lor primare sînt instinctive — cum ar fi plînsul şi suptul.

         Toate comportamentele pe care le moştenim, pozitive şi negative, de la părinţii noştri sînt transmise la copii aşa cum se întîmplă şi în cazul animalelor. Atunci cînd noi, ca oameni, acceptăm că sîntem, de fapt, animale ale căror impulsuri sînt sensibilizate de milioane de ani de evoluţie, ne e mai uşor să ne înţelegem nevoile fundamentale, precum şi impulsurile, acceptîndu-ne în mai mare măsură şi acceptîndu-i totodată şi pe ceilalţi. In acest lucru constă drumul pe care trebuie pornit spre adevărata fericire.