duminică, 19 august 2012

In apărarea dependentului de droguri

Dependentul de droguri
În momentul de faţă, când se discută intens despre aspectele negative ale dependenţei de heroină, este bine să aplicăm vechea zicală: ,,ascultă ambele părţi ale unei istorii“. Printre numeroasele motive de a face aceasta, şi poate cel mai important, este faptul că dacă toată lumea este împotriva unui lucru (în special, împotriva dependenţei de heroină), se poate presupune că există măcar ceva care poate  spus în favoarea lui. În lunga şi agitata istorie a omenirii, opinia majorităţii a fost, în majoritatea cazurilor, greşită.
Pe de altă parte, chiar şi cei care sunt de acord cu opinia majorităţii ar trebui să întâmpine cu bunăvoinţă un atac la adresa acesteia. Cel mai bun mod de a prezenta adevărurile vieţii este, în opinia utilitaristului John Stuart Mill, acela de a asculta opoziţia. Să permitem poziţiei noastre să fie provocată, şi să lăsăm provocarea să eşueze. Mill considera această metodă atât de importantă, încât recomanda inventarea unei poziţii opuse, dacă nu exista una reală, şi prezentarea ei într-un mod cât mai convingător posibil. Deci, cei care cred în răul extrem al dependenţei de heroină ar trebui să fie dornici să audă un argument în favoarea ei.
Fenomenul dependenţei ar trebui analizat dintr-un punct de vedere intrinsec. Să presupunem că problema socială sau interpersonală - necesitatea dependentului de a se implica în activităţi delictuale pentru a-şi asigura doza - a fost rezolvată. Aceasta pentru că problema respectivă este provocată de legislaţia care interzice vânzarea drogurilor, ceea ce constituie o chestiune extrinsecă faţă de drogul însuşi. Problemele intrinseci ale dependenţei reprezintă toate celelalte probleme cu care se confruntă dependenţii.
Pe primul loc pe orice listă de probleme non-sociale ale dependenţei de droguri se află afirmaţia că aceasta scurtează viaţa. În funcţie de vârsta şi de starea de sănătate a dependentului, precum şi de pesimismul sau optimismul celui care face afirmaţia, numărul anilor cu care se afirmă că se scurtează viaţa variază între 10 şi 40 de ani. Într-adevăr, acest lucru este regretabil, dar nu constituie o critică validă a dependenţei şi, în mod sigur, nu justifică interzicerea heroinei.
Nu constituie o critică validă şi nu justifică prohibiţia pentru că individul este cel care trebuie să hotărască ce fel de viaţă vrea să ducă - una scurtă, în care să aibă parte de ceea ce el consideră a fi activităţi plăcute, sau una lungă, dar fără astfel de bucurii. Deoarece nu există criterii obiective pentru astfel de alegeri, nu există nimic iraţional sau măcar suspect în legătură cu oricare alegere din spectru. O persoană poate alege să-şi maximizeze şansa de a deveni longevivă, chiar dacă aceasta presupune renunţarea la alcool, tutun, jocuri de noroc, sex, călătorii, traversarea străzii, discuţii aprinse şi exerciţii fizice obositoare. Sau, o altă persoană poate alege să se angajeze în toate aceste activităţi, chiar dacă aceasta înseamnă o durată de viaţă mai scurtă.
Un alt argument ridicat împotriva dependenţei este acela că ea împiedică oamenii să-şi îndeplinească responsabilităţile. Exemplul dat de obicei este acela al unui tată care, sub influenţa continuă a heroinei, devine incapabil să-şi îndeplinească obligaţiile financiare şi cele de altă natură faţă de familia lui. Să presupunem că dependenţa de heroină îl face pe tată incapabil. De aici nu decurge că utilizarea şi vânzarea heroinei ar trebui interzise. Ar fi nerezonabil să se interzică orice activitate pe motiv că îi împiedică pe unii oameni să acţioneze în anumite moduri. De ce să suporte restricţii cei care nu sunt afectaţi sau care nu au astfel de responsabilităţi? Dacă ar fi potrivit să fie interzisă heroina din acest motiv, atunci desigur ar fi potrivit să fie interzise jocurile de noroc, consumul de alcool, fumatul, şofatul, călătoria cu avionul şi alte activităţi potenţial periculoase. Dar aceasta ar fi evident absurd.
Ar trebui atunci heroina să fie legală pentru unii oameni, dar nu şi pentru alţii care nu-şi acceptă sau nu-şi îndeplinesc obligaţiile din cauza dependenţei lor? Nu. Când un om, pentru a continua exemplul, se căsătoreşte, el nu acceptă să renunţe la toate activităţile care ar putea fi periculoase. Contractul de căsătorie nu este, la urma urmei, un contract de sclavie. Căsătoria nu împiedică niciuna din părţi să se angajeze în activităţi care ar putea provoca disconfort celeilalte părţi. Oamenii care au responsabilităţi suferă atacuri de cord pentru că joacă tenis. Dar nimeni nu ar sugera ca oamenilor cu responsabilităţi să le fie interzise activităţile sportive.
Un alt argument împotriva dependenţei de heroină este afirmaţia că cei care o folosesc devin în totalitate neproductivi şi deci, ca grup, produc scăderea Produsului Naţional Brut (PNB) - un indice al bunăstării economice a ţării ca întreg. Deci, continuă argumentul, dependenţa de droguri loveşte ţara. Argumentul este specios, pentru că binele ţării, mai degrabă decât binele dependentului, este considerat un concept semnificativ. Dar chiar în propriii săi termeni, el nu este convingător. Argumentul se bazează pe egalitatea dintre PNB şi bunăstare. Iar această egalitate este greşită. PNB, de exemplu, consideră că toate cheltuielile guvernamentale contribuie la bunăstarea ţării, chiar dacă în realitate lucrurile stau aşa sau nu. El nu ia în considerare munca depusă de soţiile casnice. Mai mult decât atât, PNB interpretează total greşit statutul economic al timpului liber. Orice evaluare a bunăstării economice trebuie să acorde o valoare oarecare timpului liber, dar PNB nu face acest lucru.
De exemplu, PNB ar trebui să se dubleze o dată cu introducerea şi aplicarea deplină a unei invenţii care ar permite oamenilor să-şi dubleze cantitatea realizată de bunuri şi servicii reale. Dar dacă oamenii ar alege să folosească invenţia respectivă doar pentru a-şi menţine standardul de viaţă şi a-şi scurta ziua de lucru la jumătate, PNB nu s-ar schimba cu nimic. Este adevărat că, dacă dependenţa de heroină duce la mai mult timp liber, ea va produce o scădere a PNB. Dar o creştere a timpului liber din orice altă cauză va avea acelaşi efect. De aceea, dacă ne opunem dependenţei din acest motiv, va trebui să ne opunem de asemenea vacanţelor plăcute, contemplării poetice şi plimbărilor în pădure. Lista activităţilor interzise ar putea fi nesfârşită. Nu este nimic greşit în a alege să utilizezi o creştere a bunăstării pentru a-ţi creşte modalităţile de recreere. Iar dacă PNB descreşte în consecinţă, cu atât mai rău pentru el.
În sfârşit, nu este deloc clar că dependenţa duce în mod necesar la o activitate economică mai scăzută. Majoritatea cunoştinţelor noastre despre comportamentul dependenţilor provine din studiul celor care, din cauza faptului că legislaţia interzice heroina şi, prin urmare, duce la creşterea foarte mare a preţului ei, trebuie să-şi petreacă majoritatea timpului într-o căutare extenuantă a unor mari sume de bani. Ei nu pot avea slujbe tradiţionale pentru că îşi petrec majoritatea timpului furând, ucigând sau prostituându-se. Deoarece ne concentrăm asupra aspectului personal al dependenţei şi nu asupra celui social, dovezile reprezentate de aceşti oameni sunt irelevante pentru discuţia noastră.
Pentru a studia comportamentul dependenţilor cărora legea nu le interzice să fie productivi, trebuie să ne îndreptăm atenţia asupra celor câţiva dependenţi suficient de norocoşi pentru a avea o aprovizionare constantă cu heroină la un cost scăzut. Acest grup este alcătuit, în principal, din medici care îşi pot utiliza puterea de a prescrie reţete pentru a-şi asigura o aprovizionare constantă. Dovezile limitate furnizate de acest mic eşantion par să indice că dependenţii, eliberaţi de constrângerile impuse de interzicerea heroinei, sunt capabili să ducă vieţi destul de normale şi productive. Medicii în cauză oferă servicii la fel de adecvate ca oricare alţi medici. Din indiciile disponibile, se pare că ei sunt capabili să ţină pasul cu cele mai noi dezvoltări din domeniul lor, să păstreze relaţii adecvate cu pacienţii lor şi să lucreze, sub toate aspectele relevante, la fel ca şi ceilalţi medici.
Desigur, dacă heroina ar fi legală, dependenţii ar continua să aibă probleme personale legate de drog. Ar exista teama de o nouã revenire la prohibiţie şi incapacitatea relativă din perioadele de după utilizarea drogului. Ar exista pericolul supradozei, deşi în condiţii de legalitate acesta ar fi mai mic, deoarece drogul ar putea fi administrat sub supraveghere medicală. Rămăşiţe ale vechii atitudini prohibitive s-ar putea manifesta sub forma unor prejudecăţi împotriva dependenţilor.
Totuşi, ceea ce trebuie subliniat nu este faptul că dependenţii vor avea probleme legate de drog chiar şi în condiţii de legalitate. Problemele speciale însoţesc aproape întotdeauna interesele speciale; violoniştii se tem întotdeauna că-şi vor răni degetele, iar balerinele nu pot purta pantofi cu toc. Dependenţa de heroină nu este un rău în sine. Dacă este legalizată, ea nu poate răni pe nimeni altcineva decât pe utilizatorul drogului. Există cei care vor dori să vorbească, să educe şi să facă publicitate împotriva ei, dar a o interzice este în mod clar o violare a drepturilor celor care doresc să o utilizeze.
Walter Block - Pledoarii imposibile








Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!