Una din povestile care le sunt spuse celor care bat la usa unui templu masonic in timpul tinutei (sedintei) de admitere este cea cu un condamnat pe nedrept care, dupa ce ispaseste mai toata pedeapsa in conditii foarte dure este eliberat pentru ca justitia a constatat ca in cazul lui a fost vorba de o eroare judecatoreasca. Apoi, el devine frate mason si intra intr-o loja in care se afla si judecatorul care l-a condamnat pe nedrept. Cei doi se intalnesc si, pentru ca sunt frati masoni, sterg cu buretele tot ce s-a intamplat, isi dau triplul sarut ritual si apoi se ajuta unul pe celalalt de cate ori este nevoie, de zici ca sunt cei mai buni prieteni inca din copilarie.
Asta este ideea la masoni: indiferent ce relatii au fost intre doi frati inainte de a se intalni in cadrul lojei, din acel moment ei trebuie sa lase la o parte orice animozitate si sa lucreze intru binele comun al lojei.
Nu stiu in ce masura astfel de lucruri chiar se intampla, dar nu ma indoiesc ca masonii adevarati, cei care au intrat in fratie din convingere sau din necesitate spirituala, chiar asa procedeaza. Ceilalti, au cu totul alta mentalitate si, chiar daca au jurat in fata compasului, se vor comporta exact ca si inainte de a fi initiati, cu singura deosebire ca acum au si calitatea de membri ai unei loje masonice. Ei nu vad masoneria decat ca pe o oportunitate suplimentara de a prinde afaceri, bani si putere.
Am scris toate astea pentru ca ceea ce se petrece acum in Romania impune o comparatie si o intrebare: nu ar fi cazul ca fortele politice sa aiba un comportament masonic? Si asa o multime dintre protagonisti sunt membri prin diferite loji, de ce nu actioneaza ca acolo, asa cum li s-a spus in povestea cu condamnatul si judecatorul? De ce nu accepta, in interesul tarii, sa treaca peste tot ce-a fost si sa coopereze?
Vad ca nu s-a terminat bine balciul suspendarii lui Basescu si diverse personaje de genul Sova, Rusanu etc ies cu declaratii razboinice, injura, ameninta cu represalii si vorbesc despre imposibilitatea unei coabitari cu palatul Cotroceni.
Mai baieti, daca tot v-ati bagat in masonerie, de ce nu aplicati invataturile de acolo?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu