Jneapănul
Denumire ştiinţifică: Pinus mugo.
Denumire populară: jep.
Prezentare. Jneapănul este un
arbust conifer ce poate fi întâlnit în zona subalpină, dar mai ales în
regiunile alpine. Face parte din familia pinaceelor. Înălţimea maximă – trei
metri. În general, tulpinile jneapănului sunt
târâtoare, vârfurile acestora
fiind, însă, ascendente. În formă de ace, frunzele sunt dese şi lungi de trei-şase
centimetri, aflându-se plasate în teci micuţe, două câte două. Jneapănul înfloreşte
în mai-iunie. Este un conifer ale cărui conuri sunt dispuse solitar sau grupat.
Pentru uz medicinal se pot folosi mugurii şi, mai rar, conurile tinere.
Substanţe active importante: ulei eteric, răşină.
Întrebuinţări.
Jneapănul
are acţiune antiinflamatoare, fiind un agent de igienizare a căilor
respiratorii şi a rinichiului. În practica medicinală s-a constatat că acţionează
ca tonifiant, precum şi ca diuretic, revigorând întreaga activitate din
cavitatea toracică şi din abdomen. Uleiul de jneapăn este utilizat în
industriile farmaceutică şi cosmetică, iar din răşină se produce terebentină.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu