Liftul și pendulul

Ieri, am mers iar la Serengeti, ca să ne băloșească girafele, zebrele și lamele și ca să privim în ochi lei și tigri. Echipa a fost următoarea: Maria, Michelle, Karin și, cu voia Dvs, ultimul pe listă, Raul.
Karin e o colegă de școală a Mariei. Vine din Slovacia și e o fată foarte drăguță. Pe Michelle o știți. Poate chiar și pe mine.
După faza cu girafele, ne-am oprit ca de obicei la cerbi, măgari, ponei, oi, iezi etc. Uite cam ce era pe-acolo:

 

După ce ne-am învârtit ce ne-am învârtit, fetele au găsit un ponei super-liniștit, căruia cred că puteai inclusiv să-i intorci pleoapele fără să aibă vreo reacție. Ia numai uite ce-au putut să facă fetele cu el:

Apoi am plecat, eu gândindu-mă cu satisfacție la Karin, care a pus mâna pe tot felul de animale - ea, care când vine pe la noi ne roagă să-l închidem pe Richi, pentru că-i e frică de el.
După lei, tigri, rinoceri, urși, bizoni etc, am ajuns în zona care pe mine mă irită cel mai tare: zona zebrelor. Zebrele sunt cele mai obraznice și insistente animale din lume. Dacă te pune naiba să oprești și să le dai un morcov sau un măr, nu mai scapi de ele. Își bagă capetele în întregime în mașină, plescăie, încearcă să mănânce volanul, ce mai, o nebunie întreagă. Sigur că am pățit-o și de data asta, însă până la urmă am scăpat cu bine. Uite prin ce am trecut:

Buuun. Au mai fost elefanții, care musai trebuie hrăniți din mână. Apoi gata, am ieșit - nu înainte de a ne întâlni cu un autobuz care avea în geam o plăcuță cu numele KARIN.
Am ajuns în parcul de distracții, de unde unul ca mine nu mai are scăpare - trebuie să stea ore în șir pe bănci, în soare, așteptând că odoarele să se urce în toate caruselele, trenulețele, roller-coaster-ele etc. Dar eu am avut parte de ceva interesant. Anume, Karin n-a vrut să se suie în nimic, zicând că îi e frică și are convingerea că dacă s-ar sui, după aia i-ar fi extrem de rău etc. Așa încât Maria și Michelle s-au dus pe ce-au avut chef, iar Karin a stat deoparte. Cea mai tare chestie era un fel de pendul, care te ridică la vreo zece metri, între timp învârtindu-te. Numele lui este KUMBA. Karin parcă parcă s-ar fi dus, se așeza la coadă plină de bunăvoință, dar de îndată ce ajungea în față și nu mai trebuia decât să între, renunța. Degeaba i-am tot spus eu să își ia inima-n dinți, că odată ce a intrat nu va mai avea probleme, că poate să-și închipuie că zboară. Nu a vrut și pace. Așa că am mers la ceea ce Maria numește „Liftul”. E un turn pe care urcă o platformă. Când ajunge foarte sus, platforma cade liber și este oprită în ultima clipă. Senzația nu e chiar una oarecare. Ei bine, acolo am reușit s-o conving pe Karin. S-a dus, apoi a mai vrut odată. Apoi, culmea, a vrut la KUMBA. Uite poze:

Liftul

Pendulul

Chiar nu știu de ce m-am bucurat atât pentru Karin, care și-a învins teama. Probabil din cauză că întreaga aventură m-a făcut să mă simt așa, ca un fel de vindecător. Sunt convins că de-acum înainte Karin se va sui în orice fel de mașinărie dintr-un parc de distracții.