Ma uit pe contul meu de Facebook si constat ca am 314 prieteni. Intamplator sau nu, 314 este Pi inmultit cu 100. Cand eram student casatorit, am stat cu Luminita in camera 314 din Grozavesti. Acum locuiesc, impreuna cu Liliana si Maria, la numarul 14. Asadar 3 oameni la nr.14. Probabil ca daca mai sap, mai gasesc cateva interventii ale lui Pi in viata mea. Dar nu pentru asta m-am apucat sa scriu.
Ieri, de ziua mea, m-au felicitat circa 60 dintre prietenii de pe Facebook, adica putin peste a cincea parte dintre ei. Chiar ma gandeam ca sunt multi. Le-am raspuns individual si le-am multumit. M-am intrebat apoi: unde sunt ceilalti aproximativ 250 de prieteni? De ce nu imi zic si ei "La multi ani"? Cumva pentru ca nu-mi sunt, de fapt, prieteni? Dar nu e deloc asa. Unii prieteni din viata reala care imi sunt prieteni si pe FB nu m-au felicitat. Asadar, chestia cu urarile nu e un criteriu de masurare a prieteniei.
Realitatea e una foarte simpla: nu trebuie sa te lasi pacalit, nu trebuie sa crezi in facaturile epocii moderne. Toata lumea s-a prins ca in realitate prietenii de pe Fb nu sunt, in realitate, prietenii tai. Sunt oameni care se intersecteaza cu tine intr-un mediu virtual si atat. Trebuie sa fii nerod ca sa crezi ca oamenii de acolo iti sunt prieteni in sensul ala pe care-l citeam in cartile lui Edmondo de Amicis ori Dickens. Ia apeleaza la unul de pe lista si spune-i ca ai nevoie de ajutorul lui intr-o chestiune de bani, de exemplu. Cati vor sari sa te ajute?
Lucrurile astea ma duc din nou la intrebarile chinuitoare pe care mi le-am tot pus intr-o vreme si pe care, pentru ca nu le-am dat de capat, am preferat sa le ignor: ce este prietenia? cum pot fi doi oameni prieteni cand fiecare are propria lui viata, propriile lui probleme? de ce cautam prietenia si ne vaicarim ca nu o gasim, cata vreme ar trebui sa stim ca ea este o simpla iluzie?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu