Renașterea stalinismului din spiritul triștilor dodoni de dincoace de Prut (7)

Orientarea politicii externe a lui Maniu și Brătianu spre Italia fascistă și Germania hitleristă

Înainte de venirea lui Hitler Ia putere, Maniu încearcă să transforme sud-estul Europei și bazinul dunărean într’un spațiu supus imperialismului cotropitor fascist. Iată propria-i mărturisire făcută în Parlament, în Aprilie 1934: „Venind a doua oară la guvern, în 1932, toamna, m’am decis a relua firul acțiunii. În acest scop am plănuit să iau contact în cel mai scurt timp posibil cu guvernul italian. În vederea acestui plan am fost de acord ca acțiunea Micii întelegeri să fie lipsită de orice nuanță, cât de palidă, de ascuțire contra Italiei... Tot în vederea acestui scop am plănuit ca guvernul prezidat de mine, în timpul cel mai scurt, să ia contact personal cu Roma, prin mine, cu șeful guvernului italian”.

Renașterea stalinismului din spiritul triștilor dodoni de dincoace de Prut (6)

Cum au protejat Maniu și Brătianu pe prietenii lui Hitler și Mussolini — și cum au scos în afară de lege pe cei mai buni prieteni ai U.R.S.S.

Poporul român a dorit să aibă relații dintre cele mai prietenești cu popoarele sovietice, înca dela înființarea statului sovietic. Fiii cei mai buni ai poporului luptau fără șovăială pentru realizarea unor raporturi strânse între cele două popoare. Cu riscul vieții lor, ei n’au contenit prin grai și prin scris să lămurească opinia publică asupra necesității absolute pentru interesele poporului român de a duce o politică de pace cu statul sovietic. În special, în epoca în care pericolul hitlerist se și contura pe orizontul politic, acești oameni conștienți au prevenit poporul român de catastrofa pe care o aducea cu sine o politică alături de Germania și Italia fascistă. S’a cerut încheierea unei alianțe sincere cu U.R.S.S. și cu celelalte puteri democratice. Guvernele maniste și bratieniste au încercat să suprime prin toate mijloacele pe promotorii prieteniei cu popoarele sovietice. 

Renașterea stalinismului din spiritul triștilor dodoni de dincoace de Prut (1)

Am intrat în posesia unei broșuri apărute în 1946, care se ocupă de terfelirea liberalilor și țărăniștilor acelor vremuri, cu Brătianu și Maniu în frunte. Broșura are 40 de pagini și nu conține nicio informație privind autorul textelor și imprimeria. Titlul ei - „Maniu și Brătianu dușmanii păcii, dușmanii prieteniei dintre popoare”.

Knut Hamsun

Pe 19 februarie 1952 se stingea din viata, la varsta de 92 de ani, cel mai mare scriitor norvegian, Knut Hamsun. Multa lume citeste azi incredibilul sau roman "Foamea", dar putin stiu ca a fost un nazist adevarat. Din pacate, insa, chiar asa au stat lucrurile. Iata faptele:

Cu toate că în 1920 i s-a decernat Premiul Nobel pentru literatură, personalitatea scriitorului a rămas umbrită de simpatiile necenzurate pentru cel de al Treilea Reich, pe care le-a susţinut făţiş chiar în timp ce Norvegia era sub ocupaţia nazistă. Filo-germanismul lui Hamsun a mers până acolo încât, în 1943, i-a dăruit medalia primită o dată cu Premiul Nobel lui Goebbels, ministrul nazist al propagandei. Mai mult, l-a cunoscut personal pe Hitler, iar după ce acesta s-a sinucis, i-a dedicat un necrolog în care îl declara drept unul dintre marii războinici ai omenirii. Adeziunea la ideologia extremei drepte i-a asigurat lui Hamsun tiraje uriaşe în Germania nazistă, însă, după încetarea războiului, l-a transformat într-un personaj indezirabil, ostracizat de confraţii de litere şi anchetat pentru colaboraţionism. 

Astazi, putem sa-l citim linistiti pe Hamsun, nazismul nu mai e la ordinea zilei, protagonistii acelor intamplari nu mai sunt in viata, noile generatii nu stiu ce s-a petrecut, iar unii dintre tinerii care au auzit de crimele nazistilor nu sunt impresionati de ele, ba chiar le contesta realitatea. Si, in fond, Foamea lui Hamsun e un roman teribil. L-am citit in adolescenta si a produs asupra mea o impresie de nesters. Cred ca merita sa urc, in serial, acest roman de exceptie, despre care unii spun ca ar fi piatra de temelie a literaturii absurdului, care a culminat cu scrierile lui Kafka.

Ultravioletele lui Stalin

Copiii ăștia făceau tratament cu ultraviolete, în vremea lui Stalin, ca să compenseze lipsa luminii soarelui. Unii zic că asta se întâmpla doar în extremitatea nordică a URSS, unde pe timpul iernii nu era suficient soare. Alții vorbesc despre faptul că Stalin ar fi încercat să blocheze lumina soarelui, ca să se apere în acest fel de nu știu ce roboți aeropurtați trimiși de Hitler și care se deplasau pe bază de energie solară, drept pentru care copiii erau obligați să compenseze cu băi de ultraviolete. Dacă știe cineva care e realitatea și mă poate lumina, i-aș rămâne recunoscător.

Visceralii

Daca ar fi sa aleg intre diversele soiuri de anti-basei, cu siguranta as opta pentru cei declarat viscerali, cei care zic: "nu ma intereseaza niciun fel de argument, nu vreau sa discut, dar il urasc pe Basescu si vreau sa moara in chinuri, impreuna cu Udrea - oricine ar veni in locul lui o sa consider ca e mai bun, chiar daca ala ar fi Hitler in persoana". Mie, sincer sa fiu, asta mi se pare o atitudine corecta. Pana la urma la ce sunt bune discutiile in contradictoriu, cata vreme tu ai deja o opinie formata si orice ti s-ar spune, de catre oricine, pe orice ton, cu oricata subtilitate, nu ti-o vei schimba? Pentru ce toata aceasta palavrageala inutila? Tata, eu nu-l vreau pe Basescu! Daca-i dau aia premiul Nobel pentru pace, eu tot nu-l vreau. Daca se dovedeste ca prin actiunile lui Romania a evitat o catastrofa, tot nu-l vreau. Daca descopera tratamentul cancerului si imi salveaza matusa, tot nu-l vreau. Eu impart lumea in doua: intr-o parte sunt unii pro-Basescu, in cealalta sunt unii anti-Basescu. Nu ma intereseaza argumentele niciuneia dintre tabere. Eu nu am argumente - si nici nu le caut - ca sa fiu anti-Basescu. Pentru mine Basescu e Satana in persoana si asta e tot.

Ei bine, omul care vine cu teoria asta, mi se pare demn de respect, pentru ca dincolo de toate pacatele lui, macar recunoaste: "da, asta-s eu".