Înainte de venirea lui
Hitler Ia putere, Maniu încearcă să transforme sud-estul Europei și bazinul dunărean
într’un spațiu supus imperialismului cotropitor fascist. Iată propria-i
mărturisire făcută în Parlament, în Aprilie 1934: „Venind a doua oară la guvern,
în 1932, toamna, m’am decis a relua firul acțiunii. În acest scop am plănuit să
iau contact în cel mai scurt timp posibil cu guvernul italian. În vederea
acestui plan am fost de acord ca acțiunea Micii întelegeri să fie lipsită de
orice nuanță, cât de palidă, de ascuțire contra Italiei... Tot în vederea
acestui scop am plănuit ca guvernul prezidat de mine, în timpul cel mai scurt,
să ia contact personal cu Roma, prin mine, cu șeful guvernului italian”.
Scopul
pe care-l urmărea Maniu atunci, prin tratativele lui cu dictatorul fascist
italian, era, după propriile lui cuvinte, „Confederația economică a Statelor
dunărene”. Ce se ascundea în dosul acestei „Confederații”, Maniu o spune
limpede în discursul susmenționat: „Știind însa prea bine că o Confederație a
Statelor Sud-Est-Europene și a Statelor dunărene nu se poate face și nu
trebuește făcută fără asentimentul și colaborarea activă a Italiei, m’am
hotarât să plec dela Paris la Roma, pentru a cerceta pe d. Mussolini, a-i arăta
vederile Partidului nostru și a-i câștiga colaborarea la realizarea acestei
idei în orice formă”. E vorba deci de o combinație sub egida Italiei faciste,
care nu putea să fie îndreptată decât împotriva U.R.S.S. Să nu uităm că, tocmai
în acest timp, Maniu inventase formula „spadei ascuțite” a necesității de a
„salva civilizația” de „amenințarea permanentă”... etc!
În politica lor pro-axistă, „istoricii” se ciocnesc de alți
slugoi ai lui Hitler și Mussolini, de trădătorii poporului maghiar.
Reacționarii românii se iau la întrecere cu grofii unguri în atitudinea lor
servilă față de dictatura dela Berlin și Roma. Iată cum îl „pâraște” Maniu pe
Horthy, în memoriul susmenționat, adresat lui Hitler și Mussolini: „Fidelitatea
maghiară față de Axă” nu a fost „în realitate decât o politică de oportunism și
de duplicitate. Conții și baronii unguri au cultivat până în ajunul victoriei
germane și italiene, cu acelaș zel bunăvoința franceză și engleză”. Și Maniu
continuă ploconindu-se până la pământ față de stăpânul lui: „Afirmația unei
fidelități continue și neîntrerupte față de Germania (din partea Ungariei) nu
va induce în eroare pe nimeni și mai ales pe Fuhrerul Adolf Hitler, care are în
sânge toată tragedia austriacă și cunoaște raporturile ei maghiare”. Se vede
cum marele patriot Maniu, nu cruța niciun mijloc ca să dovedească că reacțiunea
româneasca este mult mai „fidelă” decât colegii „istorici” maghiari, că nu face
politică de „oportunism” față de Axa. Eforturi de a-i scoate pe Unguri din
concurență face Maniu și față de Mussolini, punându-i întrebarea: „Ce așteaptă
Roma dela maghiari?”. Maniu caută să convingă pe stăpânii lui că voința
poporului român ar fi „în perfectă armonie cu marile idei ce domină doctrina
național-socialistă germană și cea fascistă italiană”. Voința poporului român?
Nu! Voința trădătorilor poporului român, cari au vândut țara celor mai
hrăpăreți imperialiști, lui Hitler și Mussolini! Pactul de neagresiune, pe care
Maniu îl încheiase cu Garda de fier în anul 1937, nu a avut numai scopuri
interne reacționaro-dictatoriale. Maniu, adevăratul inspirator al Gărzii de
fier, știa prea bine că prietenul Iui, Codreanu, promisese că „în 48 de ore
dela venirea mea Ia putere voiu încheia un acord de asistență mutuală cu
Germania". Pentru Maniu, Codreanu a fost un agent de legătură între el și
Hitler, în vederea unei alianțe cu Germania împotriva U.R.S.S. Foarte
semnificative în această privința sunt cuvintele lui Zaharia Boilă, nepotul,
omul de afaceri și purtătorul de cuvânt al lui Maniu, referitoare la agresiunea
legionară săvârșită împotriva trimisului sovietic la București, în anul 1988:
„Să nu încheiem tratat de alianță cu Rusia. Să nu permitem trupelor sovietice
să treacă prin țara noastră. Am rezistat în 1917—1918, atunci când bolșevismul
era în plină ascensiune. Astăzi când avem prietenia marilor state, cum nu vom
putea rezista cu mai multe șanse?” Aceste „mari puteri” erau: Germania lui
Hitler și Italia lui Mussolini! Desigur, încă din 1938, Maniu și Brătianu
așteptau cu mare nerăbdare „trupele de instrucție” ale lui Hitler. Cum să
permită „trupelor sovietice să treacă prin țara noastră!” Dar astăzi, când
eroică Armata Roșie a izgonit hoardele hitleriste din țara noastră, — hoarde
aduse chiar de „istoricii” noștri — astăzi ziarele brătieniste și maniste nu
mai contenesc să aducă laude fățarnice Armatei sovietice eliberatoare. Iată
jocul lor perfid de duplicitate și de camuflaj!
P1
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu