marți, 28 august 2018

Vremea dictatorilor


Ceea ce spun oamenii lucizi din această țară de mai bine de un an de zile, este pe cale să se întâmple și se va întâmpla în această toamnă, fără ca nimeni să mai poată face ceva. Liviu Dragnea va prelua, împreună cu banda lui, întreaga putere în România, care va deveni un stat iliberal, din familia Ungariei, Rusiei, Turciei și Poloniei. Unul câte unul, reprezentanții celuilalt tip de stat vor fi demiși din funcțiile pe care le dețin, sub acuzația că fac parte din „statul paralel”. În uralele diverselor slugi ale regimului, vor fi înlocuiți: procurorul general, șeful SRI, șefii de la nivel central și județean ai tuturor instituțiilor. În parlament, opoziția va fi redusă la tăcere prin metodele mârlănești ale unor Șerban Nicolae sau Nicolicea. 
Reprezentanții USR, ai PNL și ai celorlalte partide din afara arcului guvernamental vor fi demonizați. Li se va pune în cârcă aberanta etichetă de „sorosiști” și haita slugilor puterii îi va înfiera cu mânie, așa cum, cu 70 de ani în urmă, se proceda cu chiaburii. Presa va fi sugrumată prin presiuni de ordin financiar așa încât nu va mai scrie liber despre abuzurile puterii iliberale. Firmele vor fi presate să angajeze oamenii puterii. Statul va angaja numai oameni fideli, ceilalți ajungând fie să intre în șomaj, fie să lucreze în meserii sub nivelul calificării lor, fie să plece din țară. Reprezentanții puterii iliberale vor fura nestânjeniți și vor aduna averi incomensurabile, pentru că Justiția, condusă de oameni după chipul și asemănarea lui Tudorel Toader, va da drumul sau va ține la sertar dosarele, după cum i se va ordona de la centru. Oamenii obișnuiți vor îndura abuzuri și nedreptăți, care se vor rezolva doar cu bani sau cu relații. Mai pe scurt, se va trăi ca în anii lui Ceaușescu, diferența constând în aceea că oamenii vor putea trece frontiera, vor putea să vorbească liber și vor putea înființa firme.
Toate astea par ficțiune, nu-i așa? Ei bine, ele se întâmplă chiar acum, în aceste clipe, în Ungaria lui Viktor Orban. De aia UDMR votează cu două mâini alături de PSD distrugerea justiției independente.
Optimiștii, citind ce scriu eu aici, probabil își spun „astea sunt exagerări, nu avem cum să ajungem acolo, mai există și Iohannis, mai reacționează și Europa, mai intervine și America”. Acești naivi nu realizează că zarurile au fost deja aruncate. Președintele Iohannis va fi suspendat în aplauzele slugoilor puterii, care vor inflama lumea din jurul lor: „așa îi trebuie, neamț nenorocit, omul lui Soros, a vândut copii, a furat case, a ținut-o în brațe pe Kovesi”. Europa nu va putea intereveni decât cu vorba, după cum se poate vedea foarte clar urmărind cazul Poloniei. Această țară își distruge, exact ca și România, justiția. Europenii amenință cu măsuri, premierul polonez le râde în nas.  Asta va face și Dragnea, acoperit de sloganul „noi am fost votați”. Cât despre americani, e suficient să ne uităm la modul de a face politică externă a lui Donald Trump, pentru care nu contează nici de unde vin banii, nici cum au fost făcuți, tot ce contează e să intre în America, nu să iasă. Nu ne va ajuta nimeni cu nimic, dovadă este chiar atitudinea ambasadorului american la București care tace mâlc cu privire la scrisoarea lui Rudolph Giuliani, avocat oficial al lui Trump, care-i cere lui Iohannis amnistia celor condamnați în urma protocoalelor secrete. Bineînțeles, în urma unor acțiuni de lobby, finanțate exact de eventualii beneficiari ai amnistiei.
Mai cred, bieții optimiști, că nu trebuie să fim chiar atât de îngrijorați, doar peste un an și peste doi vor fi alegeri și iliberalii vor pierde. Sancta simplicitas! După ce banda lui Dragnea va isprăvi, în această toamnă, preluarea controlului absolut al puterii, câștigarea alegerilor pe bandă rulantă de către PSD va deveni o formalitate, exact ca în Ungaria sau în Turcia. Pentru că practic, în România nu va mai exista opoziție. Societatea civilă va fi paralizată, iar partidele reduse la minimul de relevanță necesar pentru a nu se putea spune că în România e dictatură. În realitate, însă, chiar asta va fi: o dictatură de tip nou, instaurată prin inconștiența celor care nu s-au prezentat la vot. Datorită lor, vremea dictatorilor a sosit!
„Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât” scria pe frontispiciul revistei România Mare. Cuvinte preluate de la Petru Rareș, care le dădea cu totul altă conotație decât sceleratul Vadim Tudor. Astăzi, neocomuniștii transformați în iliberali pot să fie mulțumiți: democrația a fost îngenuncheată și respectivii sunt din nou ce-au fost, ei personal sau părinții lor.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

După mine!