Renașterea stalinismului din spiritul triștilor dodoni de dincoace de Prut (7)

Orientarea politicii externe a lui Maniu și Brătianu spre Italia fascistă și Germania hitleristă

Înainte de venirea lui Hitler Ia putere, Maniu încearcă să transforme sud-estul Europei și bazinul dunărean într’un spațiu supus imperialismului cotropitor fascist. Iată propria-i mărturisire făcută în Parlament, în Aprilie 1934: „Venind a doua oară la guvern, în 1932, toamna, m’am decis a relua firul acțiunii. În acest scop am plănuit să iau contact în cel mai scurt timp posibil cu guvernul italian. În vederea acestui plan am fost de acord ca acțiunea Micii întelegeri să fie lipsită de orice nuanță, cât de palidă, de ascuțire contra Italiei... Tot în vederea acestui scop am plănuit ca guvernul prezidat de mine, în timpul cel mai scurt, să ia contact personal cu Roma, prin mine, cu șeful guvernului italian”.

Renașterea stalinismului din spiritul triștilor dodoni de dincoace de Prut (6)

Cum au protejat Maniu și Brătianu pe prietenii lui Hitler și Mussolini — și cum au scos în afară de lege pe cei mai buni prieteni ai U.R.S.S.

Poporul român a dorit să aibă relații dintre cele mai prietenești cu popoarele sovietice, înca dela înființarea statului sovietic. Fiii cei mai buni ai poporului luptau fără șovăială pentru realizarea unor raporturi strânse între cele două popoare. Cu riscul vieții lor, ei n’au contenit prin grai și prin scris să lămurească opinia publică asupra necesității absolute pentru interesele poporului român de a duce o politică de pace cu statul sovietic. În special, în epoca în care pericolul hitlerist se și contura pe orizontul politic, acești oameni conștienți au prevenit poporul român de catastrofa pe care o aducea cu sine o politică alături de Germania și Italia fascistă. S’a cerut încheierea unei alianțe sincere cu U.R.S.S. și cu celelalte puteri democratice. Guvernele maniste și bratieniste au încercat să suprime prin toate mijloacele pe promotorii prieteniei cu popoarele sovietice. 

Torționarul moralist

Am văzut recent la televizor un documentar despre închisorile comuniste, în care apare și unul dintre torționarii din inchisorile comuniste: Ioan Chertiţie. El zice fel de fel de lucruri de genul "nu-mi era milă de nimeni, nici măcar de un bătrân care a intrat în camera supraveghetorului și m-a rugat să nu-l bat, pentru că e bolnav". Sincer să fiu, m-am mirat întrucâtva, chiar nu am mai auzit de torționari care se confesează și care se căiesc. Apoi ceva mi-a sărit în ochi: tipul ăsta, Chertiţie, vorbea despre bătăile pe care le aplica deținuților cu aerul că povestește o excursie pe munte. Nu știu de ce nu mi s-a părut convingător, m-aș fi asteptat poate să-i tremure vocea, să îi dea lacrimile, să i se pună un nod în gât. Da' de unde! Ca să filmeze, s-a îmbrăcat în fosta lui uniformă și s-a plimbat pe coridor, bătând cu pulanul în ușile celulelor, ca pe vremuri. Good old times, probabil.