Torționarul moralist

Am văzut recent la televizor un documentar despre închisorile comuniste, în care apare și unul dintre torționarii din inchisorile comuniste: Ioan Chertiţie. El zice fel de fel de lucruri de genul "nu-mi era milă de nimeni, nici măcar de un bătrân care a intrat în camera supraveghetorului și m-a rugat să nu-l bat, pentru că e bolnav". Sincer să fiu, m-am mirat întrucâtva, chiar nu am mai auzit de torționari care se confesează și care se căiesc. Apoi ceva mi-a sărit în ochi: tipul ăsta, Chertiţie, vorbea despre bătăile pe care le aplica deținuților cu aerul că povestește o excursie pe munte. Nu știu de ce nu mi s-a părut convingător, m-aș fi asteptat poate să-i tremure vocea, să îi dea lacrimile, să i se pună un nod în gât. Da' de unde! Ca să filmeze, s-a îmbrăcat în fosta lui uniformă și s-a plimbat pe coridor, bătând cu pulanul în ușile celulelor, ca pe vremuri. Good old times, probabil.

După ce am văzut filmul, m-am apucat să caut pe net numele Chertiţie. Ei bine, nu mi-a venit să cred când l-am găsit: tipul e scriitor! Da, a scris o carte intitulată „Confesiunile unui gardian”, ajunsă deja la a treia ediție. Iată ce scrie despre el „Foaia Transilvană”:

Un fost gardian de penitenciar, Ioan Chertiţie, şi-a lansat ieri reeditarea volumului de proză „Confesiunile unui gardian” în care povesteşte despre foştii săi colegi şi despre deţinuţii politici sau de drept comun. Autorul recunoaşte că perioada comunistă, în care a lucrat la Penitenciarul din Baia Mare, l-a trasformat în torţionar, dar evenimentele cu care s-a confruntat după gratii i-au deschis şi calea spre Dumnezeu. Lansarea cărţii „Confesiunile unui gardian” a avut ca public cîteva zeci de studenţi la Drept, care vizitau penitenciarul şi mai mulţi deţinuţi de drept comun, care au dat dovadă de bună purtare şi s-au bucurat la vederea viitoarelor avocate. În faţa acestui auditoriu pestriţ, Chertiţie a recunoscut că a avut probleme cu alcoolul, a torturat, dar a fost „reabilitat” atunci cînd a citit o scrisoare semnată de fiica unui deţinut. „«Tăticule, a început să ningă şi nu ştiu de ce nu eşti acasă să ne jucăm cu zăpada», şi cînd am citit asta am înţeles că şi cei de aici sînt oameni. Eu, timp de doi ani, am fost torţionar. Am trăit o perioadă în «mafia» alcoolului, dar mi-am asumat trecutul şi mi-am recunoscut greşelile”, se destăinuie scriitorul. Acest volum a apărut prima dată în 1992, cînd Ioan Chertiţie era locotenent în Penitenciarul Baia Bare, iar acum cartea este la a treia reeditare. „Am copilărit în Penitenciarul din Baia Mare, la şase ani vedeam filme împreună cu deţinuţii, m-am familiarizat de mic cu sîrma ghimpată, iar în 1982 m-am încadrat la penitenciar”, mai spune fostul gardian. 
Deţinuţi obraznici 
Ioan Chertiţie povesteşte cum deţinuţii primeau pe ascuns alcool de la un fost puscăriaş, care folosea drept cărăuş un cîine dresat să intre prin gardul închisorii, despre torturile la care erau supuşi unii puşcăriaşi şi despre relaţiile dintre gardieni. Autorul mai consideră că, înainte de ’90, deţinuţii de drept comun ştiau de frică şi nu îşi permiteau „obrăzniciile adoptate împreună cu această democraţie prost înţeleasă”. 

Ghid pentru cum să nu fie 

La lansarea cărţii au mai fost prezenţi şi directorul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Gherla, Vasile Pop, şi judecătorul Tiberiu Ban. „Această carte arată cum nu ar trebui să fie un penitenciar. Volumul poate fi considerat un document istoric şi o monografie a sistemului peniteciar românesc”, consideră judecătorul Ban.

Am trăit s-o văd și pe asta: un fost torționar, unul din cei care l-au schingiuit pe Iuliu Maniu, lansează cărți și face filosofie pe tema „obrăzniciei deținuților de azi”. Și, pentru mai multă publicitate, apare și în filme, unde se declară credincios și spune că-i pare rău pentru ce a făcut, dar numai după ce povestește cu amănunte cât a fost de ticălos. 

Cred că Melania Medeleanu - cea care a făcut reportajul, a greșit foarte mult. Nu ar fi trebuit să-i facă reclamă acestui individ. Chiar nu i s-o fi părut suspectă disponibilitatea lui de a vorbi? Chiar nu știa că el scrie cărți și are nevoie să-l cunoască lumea? Oare ce a sperat ea să obțină cu un asemenea film? Dacă l-ar fi găsit cu greu pe torționarul Chertiție, ascuns în vreo mânăstire, căindu-se pentru faptele lui și l-ar fi convins după multă trudă să accepte o discuție filmată, atunci da: ar fi fost o lovitură jurnalistică. Dar să iei un om care abia așteaptă să se laude cu bătăile pe care le-a aplicat si să-l filmezi făcându-l vedetă, asta e o mare eroare. Nu pot să cred că Melania Medeleanu a avut vreun interes aici. Mai degrabă zic că e o persoană puțin naivă și de bună credință. Și tocmai de aceea, a dat-o în bară. Dar rău de tot.