De va veni la tine vântul,
Purtând povestea mea amară,
Jelitul lui să nu te-nfrângă,
Mustrarea lui să nu te doară.
Nu-i vina ta... Aşa e scrisă
Nemilostiva lege-a firii;
Sărutul otrăvit al brumii
Omoară toamna trandafirii...
Şi cine s-ar opri să plângă
O frunză veştedă-n cărare,
Când codrii freamătă alături
Şi râd în răsărit de soare?...
Purtând povestea mea amară,
Jelitul lui să nu te-nfrângă,
Mustrarea lui să nu te doară.
Nu-i vina ta... Aşa e scrisă
Nemilostiva lege-a firii;
Sărutul otrăvit al brumii
Omoară toamna trandafirii...
Şi cine s-ar opri să plângă
O frunză veştedă-n cărare,
Când codrii freamătă alături
Şi râd în răsărit de soare?...
Imi aduc aminte cat de mult imi placeau versurile lui Goga, cum fredonam cu glas mic melodia celor de la Mondial. Oare ce sa fi insemnat asta? De ce-mi placeau niste versuri, in fond triste? Nu aveam decat 14-15 ani. As vrea sa aflu ce se petrecea cu mine, de ce ma atrageau astfel de lucruri. Citeam mult Bacovia, retineam rapid tot ceea ce zugravea iremediabilul. De ce? Nu cred ca o sa aflu vreodata, dupa cum nu o sa pot intelege in ce fel si-au pus lucrurile astea amprenta pe cresterea mea, in ce fel au contribuit la ceea ce sunt acum.
PS. Astazi, daca dai search dupa imagini cu Mondial, primele cinci milioane de pagini sunt cu Bercea Mondialu'. Asta e ceva chiar mai trist decat versurile lui Goga.
PS. Astazi, daca dai search dupa imagini cu Mondial, primele cinci milioane de pagini sunt cu Bercea Mondialu'. Asta e ceva chiar mai trist decat versurile lui Goga.
Chiar asa. Traim vremuri mai triste decat respectivii ani 60 sau chiar inceputul anilor 70.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
RăspundețiȘtergere