Saptamana trecuta, la Bucuresti, m-am reintalnit cu un vechi amic - Mirel. Nu ne-am vazut de 18 ani, ceea ce nu-i deloc putin. M-a invitat la el - casa mare, frumoasa, amenajata cu gust. O placere sa locuiesti acolo. Am discutat cate-n luna si-n stele, in special despre copiii nostri (are si el o fetita de 9 ani). Apoi, in nu stiu ce context, mi-a povestit o intamplare frumoasa. E vorba de o familie de batrani instariti pe care i-a cunoscut el acum niste ani. Aveau un fiu, de-o varsta cu Mirel. Doamna, de moda veche, l-a indragit pe Mirel si il invita destul de des la cate o dulceata, prilej sa-i povesteasca din vremuri apuse. Pana la urma, intr-o buna zi, doamna i-a facut cadou caseta ei cu bijuterii. Mirel a luat-o, frumos, i-a multumit si a plecat. S-a dus direct la fiul doamnei, i-a spus despre ce e vorba si i-a restituit caseta. Din acel moment, fiul doamnei era avertizat ca mama lui este dispusa sa dea lucruri din casa unor oameni care nu fac parte din familie.
In ultimii ani, pana sa moara, mama era vizitata de o domnisoara pe nume Cristina. Cred ca e vorba de una dintre fostele ei eleve de la Seminar (mama a predat cativa ani la scoala de la Manastirea Prislop), care, pe nu stiu ce cai, a devenit jurista. Atat de mult o iubea mama pe Cristina, incat, intr-o zi, i-a dat 4000 de euro, de fata cu Lenuta, femeia care o ingrijea si care mi-a telefonat de indata. Era vorba de un imprumut, mi-a spus Lenuta. Nu m-am bagat, era dreptul lui mama sa faca ce vrea cu banii. Totusi, dupa o vreme, anul trecut, am inceput sa ii amintesc ca e cazul sa ceara banii inapoi. Tot zicea "da, da", tot spunea ca o sa o sune pe Cristina, dar nu o mai suna. La un moment dat mi-a zis ca ii e rusine, lucru pe care marturisesc ca nu l-am putut intelege. Daca am vazut ca asa stau lucrurile, nu am mai insistat. Apoi, mama a murit. Am lasat sa treaca niste luni si m-am gandit sa o caut pe Cristina, ca sa vad cum are de gand sa rezolve problema banilor. Aveam doua numere de-ale ei pastrate in telefonul lui mama. La unul nu mai raspundea nimeni, la celalalt am dat peste o firma. Intr-adevar, lucrase acolo Cristina, dar plecase de cateva luni. Interesant, mi-am zis, totul incepea sa semene cu un fel de stergere a urmelor. Pana la urma, am reusit sa gasesc un fir si am aflat un telefon fix unde ar fi putut sa dau de Cristina. Am sunat si, surpriza, era chiar ea. I-am spus cine sunt si am intrebat-o de bani. Raspunsul a fost scurt: "mama dumneavoastra mi-a facut cadou acei bani". Asadar, aceasta fiinta, posibil absolventa de seminar teologic, teoretic o persoana cu frica lui Dumnezeu, a luat cu seninatate 4000 de euro de la o batrana profesoara cu mintile in alte lumi si considera ca este absolut in regula ceea ce a facut. De mult ce a iubit-o pe mama, nici macar nu s-a gandit sa ma sune pentru condoleante. Nu, ea a avut grija sa-si schimbe telefoanele si sa isi piarda urma. Ce lucruri urate! Cata diferenta intre gestul ei si gestul lui Mirel!
I-am povestit lui Mirel aceasta intamplare si el mi-a zis: "De treburile astea are grija Dumnezeu. Oameni ca ea primesc cate una de nu se mai ridica de la pamant si nici nu stiu ce porcarie din trecutul lor li se plateste in felul asta". Poate ca asa este, eu unul am rezerve. Dupa mine, Dumnezeu nu te pedepseste in aceasta lume. Mesajul principal al Bibliei este plata faptelor tale dupa moarte. Dar nu e exclus ca atunci cand faci lucruri oribile, sa atragi asupra-ti necazuri, pentru ca, intr-adevar, rau la rau trage.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu