Cum
au protejat Maniu și Brătianu pe prietenii lui Hitler și Mussolini — și cum au
scos în afară de lege pe cei mai buni prieteni ai U.R.S.S.
Poporul
român a dorit să aibă relații dintre cele mai prietenești cu popoarele
sovietice, înca dela înființarea statului sovietic. Fiii cei mai buni ai
poporului luptau fără șovăială pentru realizarea unor raporturi strânse între
cele două popoare. Cu riscul vieții lor, ei n’au contenit prin grai și prin
scris să lămurească opinia publică asupra necesității absolute pentru
interesele poporului român de a duce o politică de pace cu statul sovietic. În
special, în epoca în care pericolul hitlerist se și contura pe orizontul
politic, acești oameni conștienți au prevenit poporul român de catastrofa pe
care o aducea cu sine o politică alături de Germania și Italia fascistă. S’a
cerut încheierea unei alianțe sincere cu U.R.S.S. și cu celelalte puteri
democratice. Guvernele maniste și bratieniste au încercat să suprime prin toate
mijloacele pe promotorii prieteniei cu popoarele sovietice.
Mai sus am arătat
cum Maniu îndraznea să pună la dispoziție armata și poporul român pentru o
aventură războinică antisovietică. Pe aceeași linie se țineau și brătieniștii.
De ex. d. Gh. Strat, mare expert în „Comisia de studii pentru politică externă”
a brătieniștilor și-a permis să aducă, în lucrarea lui, „Elogiul Libertății”,
apărută în anul 1937, cele mai murdare injurii Generalissimului Stalin, acelui
om căruia lumea întreaga îi datorează salvarea ei de sub dominația hitleristă.
Cu totul altfel priveau conducătorii „istorici” pe dușmanii omenirii. Ei s’au
înțeles de minune cu Hitler, Mussolini și alți conducători fasciști, precum și
cu toți prietenii lor. Cu ocazia unei solemnități care a avut loc la clubul
manist în anul 1934, Maniu a ținut un discurs, în care a spus între altele că
dictatorii de felul lui Hitler și Mussolini au „răsărit din sufletul mulțimii”,
că „în sângele lor clocotește sângele și revolta mulțimii”. Maniu nu se sfii să
spună că „democrația îi aduce pe ei și destoinicia, hărnicia și talentul lor îi
susțin”. Deci nici Hitler nici Mussolini n’au avut dece să fie nemulțumiți de
d. Maniu, care admira „destoinicia, hărnicia și talentul lor”. Oricine a
urmărit la radio procesul dela Numberg, a putut să se convingă cu câtă
„destoinicie”, acești doi criminali mondiali, au pregătit războiul contra lumii
democratice, cu câtă „hărnicie” au elaborat planurile pentru exterminarea
tuturor antifasciștilor și a popoarelor de „rasă inferioară”, și în sfârșit, cu
cât „talent” au dus țările lor și toată Europa la catastrofa cea mai cumplită
pe care a văzut-o vreodată continentul nostru. Acelaș om, care ponegrește pe
conducătorii sovietici, cade în genunchi în fața bestiilor, cari au inventat
dubele morții și lagărele de exterminare, cari au distrus ținuturi întregi,
cari prin metoda lor de jaf tâlharesc, au expus Europa întreagă foametei și
mizeriei. D. Maniu, marele falsificator al istoriei, mințea conștient, atunci
când afirmă că „democrația” i-a adus pe aceștia la putere. El știa foarte bine
cine i-a adus la putere, atât pe Hitler cât și pe Mussolini. Ei n’au „răsărit
din sufletul mulțimii”. Marii bancheri, magnații trusturilor, moșierii, i-au
crescut și i-au adus la cârma Germaniei și a Italiei. În sângele acestor
criminali n’a „clocotit” niciodată sângele și revolta mulțimii. În sângele lor
fierbea dorința de profit a imperialiștilor, dorința de jaf și de omor. După
cum — odinioară — Maniu s’a ploconit în față împaratului austriac, care a
suprimat libertatea popoarelor, tot astfel el și-a încovoiat spatele în fața
sângeroșilor dictatori, Hitler și Mussolini. Maniu scrie într’un memoriu
adresat prin Antonescu lui Hitler și Mussolini: „Nimeni ca Adolf Hitler nu
poate înțelege mai bine problema românească”. Și în altă parte a acestui
memoriu: „De aceea îndreptăm apelul nostru către Duce, nu patetic, totuși
sincer, cald: Duce, posturile avansate de la Dunăre cer Romei dreptate. Dacă glasul
nostru va fi ascultat, pacea și liniștea pot fi salvate”. Iată dela cine
așteaptă Maniu ,,înțelegere” pentru problema românească — iată dela cine
așteaptă „dreptate”! Nu „patetic”, dar „sincer” și „cald” apelează trădătorul
dela Bădăcin la călăii popoarelor europene, la inițiatorii Dictatului dela
Viena! Nu numai șeful partidului, Maniu, s’a simțit legat de fiara fascistă.
Într’un discurs rostit în 1934, cu privire la proiectul său de a vizita Italia,
locțiitorul lui Maniu spune: „Dar doresc să cunosc mai deaproape din marile
realizări obținute în această țară de geniul acestui mare constructor politic
al timpurilor de azi, d. Mussolini”. Dacă ținem seama de dragostea
reacționarilor „istorici” pentru gemenii fasciști, Hitler și Mussolini, nu ne
mai mirăm de faptul că ei au susținut și pe toți prietenii lor din România.
Grație lui Maniu, Codreanu, căpitanul coloanei a cincea, împreună cu înca 6
bandiți legionari, au fost achitați în 1931, pe vremea când Maniu era
prim-ministru. Mai târziu, grație unei simpatii vechi, Codreanu obține dela
căpitanul dela Bădăcin, cu ocazia procesului din 1938, un certificat de bună
purtare, că a luptat „pentru demnitatea națiunii”. Maniu era sfătuitorul
legionarilor, cari veneau la el să-i ceară „sugestii’. Garda de fier, această
organizație în slujba lui Hitler și a reacțiunii românesti, a fost încurajată
în acțiunile ei de Maniu. Această simpatie pentru mișcarea legionară din
România, Maniu și-a păstrat-o și după moartea lui Codreanu, ținând mai departe
legătura cu Horia Sima. El i-a trimis acestuia o scrisoare la Berlin, în 1939,
recomandându-i să se camufleze în partidul național-țărănesc „până voi lua
puterea, și atunci sunteți liberi să faceți ce vreți. Dealtfel, prin aceasta
v’ați găți și pe linia vederilor lui Codreanu, care v’a sfătuit textual:
„Votați pe Maniu”. Aceasta a fost atitudinea „istoricilor” față de Hitler și
Mussolini, față de uneltele lor, față de dușmanii poporului, dușmanii păcii,
dușmanii de moarte ai U.R.S.S.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu